Declinul economic al Germaniei în primul trimestru a fost mai sever decât s-a estimat iniţial

Economia germană s-a contractat mai mult în primul trimestru din 2021 decât s-a estimat, conform datelor publicate marţi de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - mar, 25 mai 2021, 10:55
Declinul economic al Germaniei în primul trimestru a fost mai sever decât s-a estimat iniţial

Cea mai mare economie europeană a înregistrat un declin de 1,8% în primele trei luni din acest an, faţă de un recul de 1,7% în estimarea preliminară publicată luna trecută de Destatis, în urma reducerii consumului privat.

În ritm anual, PIB-ul Germaniei s-a contractat cu 3,1% în primul trimestru din 2021, după impunerea de noi restricţii pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19). Analiştii se aşteptau la o scădere trimestrială de 1,7% şi un declin anual de 3%.

Venitul disponibil al gospodăriilor din Germania a crescut uşor, după ce Guvernul a injectat miliarde de euro în schema de protejare a locurilor de muncă şi a majorat alocaţiile pentru copii. Dar restricţiile au dus la reducerea consumului privat.

„Declinul consumului este colosal”, a apreciat economistul Thomas Gitzel, de la VP Bank Group.

Acesta a adăugat că reducerea numărului de infecţii şi progresele înregistrate în campania de vaccinare vor sprijini redresarea economiei germane.

Cheltuielile gospodăriilor din Germania au scăzut cu 5,4% în primul trimestru din 2021, în timp ce rata de economisire a urcat la nivelul record de 23,2%.

Investiţiile companiilor în maşini şi echipamente au scăzut uşor, deşi activitatea în construcţii a crescut în primele trei luni din acest an.

Exporturile au urcat cu 1,8% în primul trimestru din 2021, datorită cererii solide din Statele Unite şi China, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 3,8%.

Pe ansamblul anului trecut, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat un recul de 4,9% comparativ cu 2019, o performanţă uşor mai bună faţă de o primă estimare a Destatis care vorbea de o contracţie de 5%. În perioada postbelică, doar în 2009, în timpul crizei financiare globale, Germania a înregistrat o contracţie economică mai mare, de 5,7%.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.

Te-ar mai putea interesa și
Cum a ajuns Exim Bank să plătească dublu unei companii private chiria pentru clădirea de pe Kiseleff, față de cât plătește aceasta din urmă către RAAPPS. Cine e proprietarul companiei și când a obținut contractul – G4media
Cum a ajuns Exim Bank să plătească dublu unei companii private chiria pentru clădirea de pe Kiseleff, față de cât ...
“Nesimțirea e mare”, a spus vineri premierul Ilie Bolojan despre cazul unei clădiri a statului închiriată de RAAPPS la “un privat” pentru a fi ulterior reînchiriată cu zeci de mii de......
Guvernul a dispus măsuri urgente de sprijinire a populației din localitățile mureșene afectate de lipsa apei potabile, ca urmare a contaminării cu sare a râului Târnava Mică
Guvernul a dispus măsuri urgente de sprijinire a populației din localitățile mureșene afectate de lipsa apei potabile, ...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat o hotărâre privind stabilirea responsabilităţilor ...
Un cartonaș semnat de Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru 2,5 milioane de dolari
Un cartonaș semnat de Michael Jordan a fost vândut la licitație pentru 2,5 milioane de dolari
Casa de licitaţii Joopiter, fondată de artistul Pharrell Williams, a vândut un cartonaş semnat de Michael Jordan, fosta ...
Ciprian Ciucu: PNL are un pariu cu istoria. Şi vor fi convulsii sociale. Şi va fi greu
Ciprian Ciucu: PNL are un pariu cu istoria. Şi vor fi convulsii sociale. Şi va fi greu
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că partidul din care face parte are un "pariu generaţional" ...