Declinul pieţei PC trage în jos HP: compania a retras estimarea privind creşterea vânzărilor în 2014

Economica.net
22 08. 2013
1600_hp_25192200

Directorul general al companiei, Meg Whitman, numit în urmă cu aproape doi ani cu misiunea de a revigora afacerile, declara anterior că vânzările vor creşte anul viitor odată cu stabilizarea pieţei computerelor personale. Whitman a retras această ţintă odată cu prezentarea rezultatelor financiare pentru perioada mai-iulie, al treilea trimestru fiscal, potrivit Bloomberg.

Vânzările de PC-uri au continuat să scadă pentru o perioadă mai îndelungată faţă de aşteptările HP, iar cererea pentru produse şi servicii destinate companiilor rămâne slabă, în timp ce Dell şi competitorii asiatici au adoptat o politică agresivă de preţuri pentru a atrage clienţi.

Eficacitatea strategiei de reducere a costurilor se apropie de asemenea de limite, după 29.000 de disponibilizări în ultimii ani.

În pofida concedierilor, restructurărilor şi schimbărilor de management din ultimii trei ani, HP nu a reuşit să se redreseze.

„Există semne clare că 80% din afacerile lor vor întâmpina obstacole în anul fiscal 2014. Asta include PC-uri, imprimante şi servicii. Managementul a exprimat nişte aşteptări pozitive privind situaţia din piaţă, care nu se materializează”, comentează pentru Bloomberg un analist de la Mizuho Securities SUA.

Whitman a invocat, într-o conferinţă cu analiştii, cererea slabă din partea mediului de afaceri, mai ales în Europa şi China, precum şi dificultăţi în general pe piaţa PC-urilor şi produselor destinate companiilor.

„Creşterea anuală a veniturilor în anul fiscal 2014 nu este probabilă”, a afirmat CEO-ul HP.

Acţiunile HP au scăzut cu până la 8% în prelungirea şedinţei oficiale de tranzacţionare de miercuri la New York, după ce au închis în scădere cu 1,8%.

Compania de cercetare de piaţă Gartner estima în luna iulie că vânzările de PC-uri au scăzut în perioada aprilie-iunie cu 11%, pentru cel de-al 5-lea trimestru consecutiv, consumatorii optând în număr tot mai mare pentru tablete, în timp ce companiile prelungesc perioada de exploatare a electronicelor pe care le deţin.

Odată cu rezultatele dezamăgitoare, HP a anunţat noi schimbări în conducerea executivă, înlocuind şeful diviziei de produse şi servicii pentru companii şi directorul de marketing.

În luna iulie, HP a angajat alţi trei directori, inclusiv foşti executivi de la Microsoft, McDonald’s, Walgreen şi Liberty Media.