Procedura de decontare a carburantului pentru persoanelor cu dizabilităţi, oficializată şi în vigoare de la 1 ianuarie

Paşii pe care trebuie să-i urmeze persoanele cu dizabilităţi şi reprezentanţii lor legali ca să li se deconteze carburantul necesar transportului cu maşina proprie au fost oficializaţi de Executiv prin Hotărârea nr. 1118/2020, în vigoare de la 1 ianuarie 2021. 
Cristina Şomănescu - joi, 07 ian. 2021, 07:25
Procedura de decontare a carburantului pentru persoanelor cu dizabilităţi, oficializată şi în vigoare de la 1 ianuarie

Temei juridic

La 28 decembrie s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 1118/2020 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, precum și pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 24 alin. (9) și (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Actul normativ intră în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Actul normativ prevede, între altele, procedura de decontare a carburantului pentru persoanele cu dizabilităţi.

Concret, persoanele cu handicap, reprezentanții legali ai acestora, părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat, în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, au de ales între decontarea carburantului, dacă vor să se deplaseze cu maşina proprie, şi bilete gratuite la transportul interurban, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1118/2020, în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Subliniem că dacă alege decontarea carburantului, nu i se mai acordă bilete de transport interurban asistentului personal al persoanei cu handicap grav. Corelativ, dacă alege să primească gratuitate la transportul interurban, atunci nu mai poate solicita decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, potrivit actului normativ consultat de Economica.net.

Cum se face decontul:

Decontarea carburantului se face în baza unei cereri de decontare, modelul acesteia fiind prevăzut în Anexa nr. 2 a actului normativ.
Însoțitorul persoanei cu handicap poate fi orice persoană care o însoțește și asigură conducerea autovehiculului în timpul deplasării.

Detalii despre procedura de decontare găsim în  art. 4, Anexa 3 din actul normativ:

(1) Cererea de decontare cuprinde o declarație pe propria răspundere potrivit căreia călătoria cu autoturismul a avut loc în interesul persoanei cu handicap, precum și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

(2) Cererea de decontare se depune la direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în termen de 60 de zile de la data efectuării călătoriei, și este însoțită de bonul/bonurile fiscal(e) de carburant, emis(e) de societățile de distribuție a produselor petroliere.

(3) Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant în cursul unui an nu poate depăși numărul de călătorii prevăzut la art. 24 alin. (1) și (3) din lege, respectiv 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.

Important

Modelul cererii pentru exprimarea opţiunii fie pentru acordarea gratuității la transportul interurban, fie pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul poate fi consultat în Anexa 1 la modalitatea de decontare prevăzută de Hotărârea nr. 1118/2020.

Modelul cererii pentru decontarea carburantului e prevăzut în Anexa 2 la modalitate de decontare stabilită prin Hotărârea nr. 1118/2020.

Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului decontează carburantul către persoanele îndreptățite în termen de cel mult 60 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii și a documentelor aferente.

Cheltuielile pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se decontează din bugetul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, prin transferuri din bugetul Ministerului Muncii, până la sfârșitul lunii în care s-a încheiat necesarul de fonduri, mai prevede actul normativ consultat de Economica.net.

Sumele reprezentând decontarea cheltuielilor de transport plătite necuvenit se recuperează pe baza deciziei directorului general/executiv al direcției generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv a sectorului municipiului București, care constituie titlu de creanță și care se comunică debitorului în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia. Aceasta şi cu dovada comunicării către debitor se transmit organelor fiscale centrale pentru recuperarea sumelor înscrise în titlul executoriu.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...