Decontări ilegale de servicii şi dispozitive medicale, de 4 milioane lei, în 4 luni

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au efectuat în perioada martie - iunie cercetări în 50 de dosare penale privind decontări de servicii şi dispozitive medicale de la casele de asigurări de sănătate, stabilind un prejudiciu de peste 4.000.000 de lei, informează un comunicat de presă al IGPR.
Economica.net - sâm, 28 iul. 2018, 09:39
Decontări ilegale de servicii şi dispozitive medicale, de 4 milioane lei, în 4 luni

Potrivit IGPR, în această perioadă, poliţiştii au efectuat investigaţii în 50 de dosare penale, în care sunt cercetate 74 de persoane. S-au dispus măsuri preventive faţă de 36 de persoane, respectiv patru au fost arestate preventiv, 21 plasate sub controlul judiciar şi 11 reţinute.

În comunicat se precizează că prejudiciul stabilit pe parcursul cercetărilor este de 4.094.868 de lei şi că au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 2.482.141 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...