Dedeman deschide vineri magazinul în Ghencea

Economica.net
16 09. 2020
foto_magazin_dedeman_1_70539800

Are o suprafaţă construită de peste 18.000 mp, și o echipă de 220 de angajaţi. Retailerul spune că va avea peste 45.000 de produse disponibile la raft cu numeroase soluţii şi servicii complementare.

„În perioada de izolare generată de pandemie, mulți oameni au descoperit utilitatea și plăcerea de a bricola, ocupându-și timpul petrecut acasă cu lucrări de construcții sau renovări, mici reparații, grădinărit și alte proiecte care abia acum s-au bucurat de timpul necesar pentru a fi puse în aplicare”, scriu reprezentanții magazinului în comunicat.

„Să fii cât mai accesibil într-un oraș mare și aglomerat reprezintă unmare avantaj competitiv, dar și o dovadă de preocupare față de clienți și față de timpul acestora. Încă de la început, ne-am propus să deschidem în București un număr suficient de magazine, astfel încât oricine să poată ajunge la unul dintre acestea în maximum 20 de minute. Inaugurarea magazinului Dedeman Ghencea este încă un pas important făcut în această direcție.” – Dragoș Pavăl, unul dintre cei doi frați care dețin compania.

Interiorul generos al noului magazin include și un showroom de mobilă, un showroom de gresie, faianță și mobilier de baie, precum și două sere cu climăcontrolată (caldă/rece) și o pergolă.

În zona exterioară au fost amenajate 631 de locuri de parcare. Magazinul pune la dispoziție și 4 stații duble de încărcare a mașinilor electrice, unde pot fi încărcate simultan până la 8 mașini.
Dedeman amai  deschisanul acesta două magazine în Slobozia și Lugoj. Odată cu deschiderea din Ghencea, rețeaua ajunge la un total de 53 de magazine.