Dedeman, rezultate record în 2020: 1,45 de miliarde de lei profit net, cu peste 13% mai mare decât în 2019. Afacerile au crescut cu peste 10% şi au depăşit 9 miliarde de lei

Dedeman, cel mai mare lanţ de magazine de bricolaj din România, deţinut de fraţii Pavăl, a avut rezultate financiare record în primul an al pandemiei de Covid. Retailerul a încheiat anul 2020 cu afaceri nete de 9,08 miliarde de lei, cu 10,52% mai mari decât în 2019, şi cu profit net de 1,45 de miliarde de lei, cu 13,41% mai mare decât în anul 2019, arată bilanţurile depuse de firmă la Finanţe, comparate de Economica.net. Dedeman a avut marjă de profit de peste 16% în 2020, în creştere uşoară faţă de cea din 2019, arată statistica făcută de Economica.net.
Cristina Şomănescu - mar, 01 iun. 2021, 09:28
Dedeman, rezultate record în 2020: 1,45 de miliarde de lei profit net, cu peste 13% mai mare decât în 2019. Afacerile au crescut cu peste 10% şi au depăşit 9 miliarde de lei

Retailerul de bricolaj Dedeman e deţinut de fraţii Pavăl prin intermediul firmei Paval Holding SRL.

Dedeman a avut profitabilitate netă de peste 16% în primul an de Covid-19, arată statistica Economica.net, făcută pe baza bilanţului depus de firmă la Finanţe.

Vă amintim că Dedeman a avut marjă de profit net de 15,6% în anul 2019, cu peste 1,5 puncte procentuale mai mare decât în anul 2018, rezultă din calculele făcute de Economica.net pe baza bilanţurilor depuse la Finanţe.
Iată cum au evoluat marjele de profit ale retailerului de bricolaj din 2018 încoace:

  • în 2020 Dedeman a avut marjă de profit de 16,01%;
  • în 2019 – marjă de 15,6%;
  • în 2018 – marjă de 14,02%, reiese din statisticile anuale făcute de Economica.net despre acest subiect, pe baza bilanţurilor depuse de firmă la Finanţe.

Afaceri şi profit record în 2020 pentru retailerul de bricolaj care are capital integral autohton.

Dedeman a încheiat primul an al pandemiei de Covid cu afaceri nete 9,08 miliarde de lei, cu 10,52% mai mari decât în 2019, reiese din bilanţurile comparate de Economica.net.
Dedeman a realizat profit net de 1,45 de miliarde de lei în 2020, cu 13,41% mai mare decât în 2019, potrivit statisticilor anuale făcute de Economica.net despre acest subiect.

A încetinit ritmul de creştere a afacerii în 2020 faţă de nivelurile din 2019.

Afacerile nete ale Dedeman din 2020 au crescut cu 10,52% faţă de cele din 2019. Spre comparaţie, afacerile nete ale firmei din 2019 sunt cu 13,71% mai mari decât cele din 2018, reiese din comparaţiile anuale făcute de Economica.net.
Profitul net raportat de Dedeman în 2020 e cu 13,41% mai mare decât cel din 2019. Spre comparaţie, Dedeman a avut în 2019 profit net cu 26,56% mai mare decât în 2018, potrivit bilanţurilor comparate de Economica.net.

Firma a ajuns la cel mai mare număr mediu de salariaţi de până acum. A avut peste 11.000 de angajaţi în 2020.

Dedeman a avut un număr mediu de peste 11.300 de salariaţi pe statele de plată în 2020, cu peste 600 de oameni în plus faţă de nivelul raportat la Finanţe în 2019.
Vă amintim că în 2019 firma a avut un număr mediu de aproape 10.800 de oameni pe statele de plată, cu peste 300 de salariaţi în plus faţă de nivelul anului 2018, reiese din bilanţurile depuse la Finanţe, comparate de Economica.net.

Economica.net a arătat deja că Dedeman e pe poziţia a şasea în topul firmelor private care au cei mai mulţi salariaţi în anul 2019. Detalii, în analiza publicată la acest link.

Te-ar mai putea interesa și
BVB anunță că piața românească de capital a înregistrat cea mai bună performanţă de preţ în rândul pieţelor de capital din Uniunea Europeană în ultimele 30 de zile
BVB anunță că piața românească de capital a înregistrat cea mai bună performanţă de preţ în rândul pieţelor ...
Principalul indice al pieţei de capital din România, BET, a depăşit miercuri al treilea prag de 1.000 de puncte din ultima lună, închizând şedinţa de tranzacţionare la 21.176,99 puncte, cu......
Încă o veste proastă dinspre gigantul Liberty Galați, fostul Sidex: Angajații nu mai pot fi plătiți. Conturile fabricii de produse tubulare au fost blocate
Încă o veste proastă dinspre gigantul Liberty Galați, fostul Sidex: Angajații nu mai pot fi plătiți. Conturile fabricii ...
Încă o veste proastă dispre combinatul siderurgic Liberty Galați, unul dintre giganții industriei românești, cu mii ...
Alexandru Nazare: Vom crea un regim în care societăţile inactive ori se declară active din nou, ori vor intra într-o procedură de dizolvare, lichidare şi radiere după caz
Alexandru Nazare: Vom crea un regim în care societăţile inactive ori se declară active din nou, ori vor intra într-o ...
Ministerul de Finanţe va crea un regim în care societăţile inactive vor avea termene clare până la care ori se declară ...
BNR: Investițiile directe ale nerezidenților au fost de 2,779 de miliarde de euro în primele șase luni din 2025
BNR: Investițiile directe ale nerezidenților au fost de 2,779 de miliarde de euro în primele șase luni din 2025
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au crescut la 2,779 de miliarde de euro după primele şase luni ale ...