Dedeman vrea să extindă cel mai vechi magazin din Bucureşti al companiei, pe un teren de 2,9 hectare cumpărat cu circa 3 mil. euro de la CELPI
Primul magazin Dedeman din București a fost construit pe un teren de circa 3 hectare cumpărat în 2006-2007 tot de la CELPI și inaugurat în 2009 în urma unei investiții de circa 12 milioane de euro. Iar acum, Dedeman a preluat ultima porțiune din fosta platformă industrială, de circa 29.000 de metri pătrați, care duce întregul teren disponibil la o suprafață de 7,8 hectare.
Dacă Primăria va aviza cererea de PUZ a Dedeman, magazinul din Berceni va avea o suprafață construită de peste 47.000 de metri pătrați și va dispune de 526 de locuri de parcare. În prezent, cel mai mare Dedeman este cel din Băneasa, care are o suprafață de circa 30.000 de metri pătrați și a costat circa 36 de milioane de euro.
În prezent, magazinul Dedeman din Berceni are o suprafață de 12.500 de metri pătrați.
Potrivit documentelor studiate de Economica.net, proiectul propus spre aprobare va avea un POT maxim de 60%, un CUT maxim de 1,8, și o înălțime de 12 metri.
Suprafața totală de teren pe care o deține Dedeman în zonă este de 7,85 hectare, iar construcțiile efective vor ocupa circa jumătate. Parcările și aleile vor ocupa circa 23.000 mp, iar spațiile verzi aproximativ 25.500 mp.
Citeşte şi: Grâul şi porumbul românesc pierd teren la export
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, care dețin Dedeman, au ajuns la afaceri de peste 1,5 miliarde de euro, iar aceștia încearcă să-și diversifice afacerile pentru a-și proteja afacerea. Astfel, Dedeman s-a asociat cu Element Industrial pentru dezvoltarea Eli Park 1, parc logistic de 50.000 mp din zona Chitila-Buftea înseamnă transformarea companiei din investitor imobiliar, după ce în ultimele 12 luni a cumpărat proiectele de birouri The Bridge din București pentru 200 de milioane de euro și The Office din Cluj-Napoca cu circa 120 de milioane de euro, în dezvoltator, devenind activ în construcția de proiecte și nu doar investitor pasiv.
De altfel, Dedeman va lansa la Bacău un proiect mixt, care va include un cartier de cumpărături și divertisment, dar și clădiri rezidențiale, de birouri și hoteluri și, în plus, va găzdui noul sediu al companiei.
De asemenea, compania celor doi frați a înființat un fond de investiții dedicat companiilor cu capital privat local în valoare de 50 milioane de euro, condus de Laurenţiu Ciocîrlan, şef al departamentului de investiţitii al Raiffeisen.
Dedeman a ajuns și acționar majoritar al Cemacon, prin intermediul Dedeman și Pif Industrial, care controlează împreună circa 56,1% din acțiunile producătorului de blocuri ceramice și a cumpărat 6% dintre acțiunile Transelectrica, 5% dintre cele ale Electrica și 7% din Conpet. Tot pe bursă, cei doi frați Pavăl au preluat circa 23% dintre acțiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina. Patronii Dedeman au cumpărat integral și Moldova Farming SRL, companie agricolă, care lucrează circa 8.000 de hectare de teren, după ce, în 2017, cei doi achiziționaseră un pachet de 20% din companie.