DEER pregătește un program de investiții ambițios, de 100 de milioane de euro anual. Compania și-a lansat în dezbatere publică planul de dezvoltare a rețelei electrice pe 10 ani

Distribuție Energie Electrică România (DEER), companie membră a Grupului Electrica, cel mare operator de distribuție din România, ce deservește aproximativ 4 milioane de utilizatori în 18 județe, s-a angajat să pună în aplicare un program foarte ambițios de investiții pentru anul 2023 și să continue, pe un trend ascendent, în următorii ani, in formează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - joi, 25 mai 2023, 17:37
DEER pregătește un program de investiții ambițios, de 100 de milioane de euro anual. Compania și-a lansat în dezbatere publică planul de dezvoltare a rețelei electrice pe 10 ani

DEER și-a planificat investiții de circa 100 de milioane de euro, anual, din fonduri proprii sau credite bancare. Unul dintre obiectivele strategice asumate pentru următoarea perioadă este acela de a crește substanțial nivelul de accesare a fondurilor nerambursabile pentru lucrările de investiții.

“Anul trecut a fost unul foarte dificil, cu multe provocări și situații critice, lipsa de cash flow fiind una dintre cele mai mari probleme ale noastre. Cu toate acestea, ne-am îndeplinit programul de investiții asumat, în valoare de 500 de milioane de lei. Faptul că ANRE a decis anul acesta o creștere a tarifelor de distribuție, așa cum prevede legislația, ne va permite să punem în aplicare un plan de investiții și mai ambițios, cu peste 15% mai mare față de cel din anul 2022, conform estimărilor noastre.

Preocuparea noastră este să ne calibrăm foarte bine investițiile, astfel încât să realizăm ceea ce ne-am propus, dar fără a solicita prea mult clienții, pentru a nu crește facturile acestora, dat fiind faptul că, potrivit legislației europene și naționale, investițiile se recuperează prin tarif. Prioritățile noastre se referă și la digitalizarea, la implementarea tehnologiilor inovative, care reprezintă nu numai viitorul, ci obligația stringentă pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție, mai ales că, pentru noi, clientul și necesitățile acestuia sunt în centrul atenției. Noi, cei peste 6500 de angajați ai DEER, suntem uniți într-un obiectiv comun, și anume să aducem viitorul în prezent”, a declarat Mihaela Rodica Suciu, director general DEER.

Compania anunță că a reușit în demersurile sale de a identifica noi resurse financiare pentru proiectele de investiții. Astfel, au fost acceptate următoarele proiecte cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 10:

– Realizarea stației electrice 110/20kV Leordina;
– Implementarea unui sistem de distribuție inteligentă a energiei electrice într-o zonă omogenă din municipiul Târgu Mureș;
– Soluții pentru Măsurarea Inteligentă Regiunea Centru (SMIRC) – Orașele Codlea și Ghimbav;
– Implementarea unui Sistem de Distribuție Inteligentă a energiei electrice, într-o zonă omogenă din cartierul Rogerius, din municipiul Oradea;
– Realizarea unui sistem de distribuție inteligentă într-o zonă omogenă de consumatori de energie electrică din municipiul Galați.

DEER investește în digitalizarea rețelei de distribuție a energiei electrice

Digitalizarea este indispensabilă pentru tranziția la smart grid, pentru managementul avansat al rețelei, pentru gestionarea surselor de energie regenerabilă, pentru e-mobility, pentru creșterea eficienței investițiilor și îmbunătățirea transparenței procesului investițional în sine.

Pentru DEER, primii pași îi constituie demararea implementării proiectelor finanțate din fonduri comunitare (SAP, AMS, MDM etc.), semnării contractelor pentru sisteme hardware și software de management avansat al gestiunii activelor DEER – Advanced Asset Management System (AAMS), colectării datelor activelor în zonele omogene din Bihor, Mureș și Galați, precum și implementării unor platforme de integrare de tip ESB (Enterprise Service Bus), inclusiv a serviciilor de implementare și customizare software pentru adaptarea la procesele de business ale companiei. Mai mult, DEER a anticipat importanța digitalizării de proces și, în acest moment, sunt în curs de promovare sisteme Workforce Management (WFM), Roll Out Outage Management System (OMS), Sistem Power Quality (PQ) etc., pentru o parte dintre acestea implementarea realizându-se cu finanțare europeană.

Pe termen mediu, DEER are în plan, pe lângă continuarea modernizării infrastructurii de rețea, accelerarea digitalizării, dezvoltarea de canale alternative pentru interacțiunile cu utilizatorii, precum și crearea unui mediu de lucru modern pentru angajați, prin implementarea conceptului de Distribuție Digitală.

Planul DEER de dezvoltare a RED pe 10 ani – în consultare publică

DEER a elaborat și pus în consultare publică Planul de dezvoltare a rețelei electrice de distribuție (RED) pentru următorii zece ani, 2024-2033, ce necesită aprobarea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei. Compania și-a planificat, astfel, lucrările de modernizare și eficientizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice din zona sa de concesiune.

“Planul de dezvoltare RED DEER 10 ani (2024-2033)” este publicat, pentru consultări, pe site-ul www.distributie-energie.ro, la secțiunea Distribuție: https://www.distributie-energie.ro/planul-de-dezvoltare-red-deer-10-ani-2024-2033
Strategia DEER pentru dezvoltarea rețelelor electrice de distribuție are ca obiective strategice fundamentale energia curată, eficiența energetică și asigurarea accesului la energie electrică pentru toți utilizatorii (consumatori, prosumatori și producători), acestea urmând să fie îndeplinite printr-un set de acțiuni prioritare, eșalonate în timp, cu un calendar de realizare pe termen scurt, mediu și lung.

În acest sens, au fost identificate ca priorități de investiții:

* Digitalizarea rețelelor și implementarea pas cu pas a conceptului de smart grid;
* Consolidarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, cu scopul de a asigura parametrii tehnici necesari;
* Măsuri de creștere a adecvanței rețelei de energie electrică, pentru a crește capacitatea de integrare a energiei provenite din surse regenerabile, de natură variabilă;
* Dezvoltarea rețelelor pentru asigurarea racordării punctelor de reîncărcare a vehiculelor electrice;
* Adoptarea de tehnologii avansate;
* Implementarea de măsuri în vederea diminuării pierderilor tehnologice de rețea și de combatere a furturilor de energie.
Investiții realizate în 2022

Investițiile realizate de DEER în anul 2022, din surse proprii, au fost în valoare de cca 500 milioane lei. Acestea au vizat îmbunătățirea calității serviciului de distribuție și creșterea eficienței operaționale, prin modernizarea și automatizarea instalațiilor, pentru optimizarea calității serviciilor oferite utilizatorilor.

Lucrările de investițiii realizate anul trecut au condus la modernizarea/dezvoltarea categoriilor de instalații electrice/echipamente care compun RED astfel:

– modernizarea a 94 stații electrice de transformare
– modernizarea a 196 posturi de transformare
– modernizarea/dezvoltarea a 132 km linii electrice aeriene/subterane de medie tensiune (MT)
– modernizarea/dezvoltarea a 449 km linii electrice aeriene/subterane dejoasă tensiune (JT)
– înlocuirea a cca 150.000 contoare
– montarea a cca 34.000 contoare de tip smart metering.

De asemenea, în anul 2022 au fost alocate resurse pentru modernizarea centrelor de relații cu utilizatorii, în tehnica de calcul și aplicații informatice dedicate îmbunătățirii calității serviciilor în relația directă cu utilizatorii, precum și în asigurarea echipamentelor și dotărilor necesare siguranței și securității muncii pentru personalul propriu.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...