DEER pune la dispoziție un ghid interactiv pentru cine vrea să devină prosumator. Compania are racordați la rețea peste 16.000 de prosumatori

În urma modificărilor legislative, atât la nivel național, cât și european, Distribuție Energie Electrică Romania – DEER, companie membră a Grupului Electrica, vine în întâmpinarea nevoilor clienților săi cu informațiile necesare prosumatorilor de energie electrică din zona sa de concesiune, pentru a se racorda la rețea, arată un comunicat al companiei
Mihai Nicuţ - mie, 03 mai 2023, 12:19
DEER pune la dispoziție un ghid interactiv pentru cine vrea să devină prosumator. Compania are racordați la rețea peste 16.000 de prosumatori

“Din ce în ce mai mulți clienți – casnici, dar și companii – vor să devină producători și, în același timp, consumatori de energie. În prezent sunt racordați la rețelele de distribuție ale companiei peste 16.000 de prosumatori, care reprezintă sub 1% din numărul total de utilizatori ai rețelelor DEER. Totuși, ritmul de creștere a numărului de cereri de racordare este unul impresionant. Dacă se menține acest ritm, procentul prosumatorilor în numărul total de utilizatori ar putea să depășească 5%”, arată comunicatul.

DEER vine în sprijinul clienților/consumatorilor de energie electrică care doresc să devină Prosumatori cu un Ghid interactiv “CUM SĂ DEVII PROSUMATOR?”, ce cuprinde informații utile și prezentarea etapelor care trebuie parcurse în cadrul acestui proces.

Ghidul DEER dedicat Prosumatorilor poate fi accesat pe site-ul companiei, la următorul link: https://www.distributie-energie.ro/wp-content/uploads/2023/05/Prezentare-PROSUMATORI.pdf

„Parcurgând acest Ghid, interactiv și complet, cei interesați află care sunt pașii de urmat, ce documente sunt necesare, cu cine trebuie să ia legătura pentru a deveni Prosumatori. Interesul clienților noștri/consumatorilor de energie electrică să devină Prosumatori este din ce în ce mai mare și noi venim, astfel, în sprijinul acestora, oferindu-le informațiile și documentele necesare în parcurgerea, cât mai rapidă și cu succes, a tuturor etapelor”, afirmă Mihaela Rodica Suciu, Director General DEER.

DEER recomandă tuturor celor ce doresc să devină prosumatori să urmeze pașii prezentați în Ghid. În primul rând, să contacteze o persoană fizică autorizată sau o companie atestată de către ANRE pentru consultanță, documentare, informare, proiectare și execuție (pentru instalarea echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile).

După finalizarea montării instalațiilor, este necesară transmiterea unor documente către DEER, precum Buletinul de Verificare Priză de Pământ, Procesul Verbal de Recepție sau Notificarea. Toate documentele și informațiile se regăsesc în Ghidul dedicat Prosumatorilor, cu link-uri către documentele ce trebuie să fie completate.

Urmează o perioadă de probă a instalațiilor de producere a energiei, după care trebuie transmis Procesul verbal de recepţie a punerii în funcţiune a acestor instalaţii şi, după caz, a instalaţiei de stocare a energiei. Pentru a economisi timpul clienților săi, DEER recomandă ca toată corespondența să se realizeze online.

După verificarea documentelor depuse (prin poștă sau online) și achitarea tarifului pentru actualizarea certificatului de racordare, DEER va emite Certificatul de Racordare.

Soluția legislativă prin care un consumator de energie sau un prosumator are posibilitatea să își procure contorul în baza specificațiilor tehnice puse la dispoziție de către operatorul de distribuție a energiei electrice poate fi una alternativă, dar dificil de gestionat din perspectiva condiționărilor tehnice și de interoperabilitate ale acestor echipamente. De aceea DEER vine în întâmpinarea nevoilor clienților săi cu o listă a contoarelor ce pot fi instalate, fără a crea probleme în buna funcționare a activității de distribuție https://www.distributie-energie.ro/grup-de-masurare/

De asemenea, DEER a publicat informațiile necesare pentru racordarea prosumatorilor la rețea, ce conțin cele mai noi prevederi legislative.

Astfel, pe site-ul DEER, pot fi accesate informațiile pentru ”Prosumatori”. În cadrul acestei sub-secțiuni este redat ”Ghidul Prosumatorului cu capacitate de cel mult 400 kW pe loc de consum”, elaborat de către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE):

https://anre.ro/wp-content/uploads/2023/03/Ghidul-prosumatorului.pdf

Te-ar mai putea interesa și
Trei sferturi dintre țările membre ONU recunosc statul Palestina, act diplomatic realizat sau anunțat de 10 țări de la începutul războiului actual
Trei sferturi dintre țările membre ONU recunosc statul Palestina, act diplomatic realizat sau anunțat de 10 țări de ...
Trei sferturi dintre țările membre ale ONU recunosc statul Palestina, proclamat de conducerea palestiniană în exil la finalul anilor 1980, un act diplomatic realizat sau anunțat de cel puțin......
Auchan deschide al doilea discounter Atac din București, în Drumul Taberei. Angajeaază 60 de persoane
Auchan deschide al doilea discounter Atac din București, în Drumul Taberei. Angajeaază 60 de persoane
Auchan România va inaigura în curând al 9-lea ATAC, conceptul de hipermarket cu prețuri mai mici în funcție de volum ...
Calea ferată Ciulnița – Slobozia – Țăndărei: A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate necesar electrificării liniei
Calea ferată Ciulnița – Slobozia – Țăndărei: A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate necesar ...
Anunțul privind achiziția serviciului „Electrificarea secției de circulație Ciulnița – Slobozia - Țăndărei” ...
Robert Fico, premierul slovac, a spus că Kievul va trebui să plătească scump din cauza eșecului Occidentului de a slăbi Rusia prin intermediul Ucrainei
Robert Fico, premierul slovac, a spus că Kievul va trebui să plătească scump din cauza eșecului Occidentului de a slăbi ...
Prim-ministrul slovac Robert Fico a afirmat că Kievul „va trebui să plătească scump” din cauza a ceea ce el a numit ...