Defecţiunile apărute la sistemul electronic de emitere a rovinietei au fost remediate – CNADNR

Economica.net
18 06. 2016
aivandutmasinarovinieta_1423239252_31499900

De asemenea, şi plata taxei de trecere la podurile de peste Dunăre se poate face prin utilizarea sistemului (inclusiv SMS).

Într-un comunicat transmis sâmbătă seară, CNADNR le recomandă şoferilor care la această oră se află în trafic ca până la orele 24.00 să îşi achiziţioneze rovinieta şi/sau peajul necesare călătoriilor pe autostrăzile şi drumurile naţionale din România.

Sistemul informatic de achiziţionare a rovinietei şi de plată a taxei de pod s-a blocat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 04.00, din cauza unei defecţiuni. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România preciza că în perioada în care sistemul nu funcţionează nu vor fi emise procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru cei surprinşi în trafic fără rovinietă/peaj.

Aceleaşi probleme au fost înregistrate şi de Paşte, când sistemul electronic de plată a rovinietei s-a blocat, din cauza unor defecţiuni la server, şi a fost repus în funcţiune a doua zi.

În acest weekend, mulţi români pleacă pe litoral sau în staţiunile de la munte, profitând de faptul că şi luni este zi nelucrătoare, cu ocazia sărbătorilor de Rusalii.

Citeste si: Sistemul de emitere a rovinietei şi de plată electronică a taxei la podurile peste Dunăre este blocat