Deficitul bugetar a explodat în martie. Cheltuieli de peste 25 de miliarde de lei și venituri de sub 12 miliarde, în declin-DATE OFICIALE
Dacă în primele două luni veniturile bugetare totale au fost de 37 de miliarde de lei, la nivelul datei de 31 martie ele au ajuns la 49 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că doar în martie s-au încasat 12 miliarde de lei, sub nivelul din primele două luni. În același timp, cheltuielile au urcat la 70 de miliarde, de la doar 45 de miliarde de lei.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, deficitul este comparabil, ca procent în PIB, însă nivelul cheltuielilor și cel al veniturilor arată o situație mai proastă. Concret, veniturile totale au crescut cu 11 miliarde de lei, însă cele fiscale cu doar 7 miliarde de lei, în condițiile în care ele au fost influențate și de inflație, care a ajuns deja la 10%. În același timp, cheltuielile totale au urcat cu peste 16 miliarde de lei. Cheltuielile de personal au crescut cu un miliard de lei, iar cele cu dobânzile cu aproape 2 miliarde, la peste 14 miliarde de lei.
Știre în curs de actualizare