Deficitul bugetar al României a ajuns la 2,29% din PIB în primele cinci luni ale anului

25 06. 2021
Ministerul Finantelor
Ministerul Finanțelor

Deficitul bugetar, în sumă de 26,18 miliarde de lei, este, însă, în scădere comparativ cu soldul negativ consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 3,68% din PIB.

„Acest rezultat a fost realizat în condiţiile în care în perioada ianuarie-mai 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 3,88 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 6,56 de miliarde de lei (10,44 de miliarde de lei, respectiv 0,91% din PIB)”, precizează Ministerul Finanţelor.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 147,36 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021, cu 23,2% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut în timp ce cheltuielile, în sumă de 173,55 de miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 9,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

În ceea ce priveşte creşterea de venituri, Ministerul Finanţelor explică faptul că avansul se datorează atât efectului de bază aferent perioadei martie – mai a anului trecut, când s-au adoptat măsuri fiscale menite să sprijine contribuabilii în contextul pandemiei (preponderent amânarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale), cât şi recuperării parţiale a unor categorii de venituri.

Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii nominale pozitive, cele mai pronunţate remarcându-se în cazul TVA, contribuţiilor de asigurări, fondurilor europene şi impozitelor pe proprietate, respectiv impozit pe salarii şi venit.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 12,05 miliarde de lei în perioada ianuarie – mai 2021, consemnând o creştere de 25,9% (an/an), pe fondul unei majorări de 199,3% a încasărilor din Declaraţia unică, de +48,6% a încasărilor din impozitul aferent pensiilor respectiv de +23,6% a impozitului pe dividende. Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au sporit cu 13,9% – dinamică superioară celei înregistrate de fondul de salarii din economie de 6,9%, ca urmare a accelerării consemnate în martie – mai (în condiţiile bazei reduse de anul trecut), explică sursa citată.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 51,91 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021, în creştere cu 16,3% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este superioară dinamicii fondului de salarii şi se datorează atât bazei reduse din martie – mai 2020, cât şi recuperării unor venituri din contribuţiile aferente anului trecut.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 8,01 miliarde de lei în primele cinci luni ale acestui an, în creştere cu 16,1% (an/an). Acest avans a fost determinat de principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici, cu o dinamică pozitivă de 20,6% (an/an).

Încasările nete din TVA au înregistrat 29,47 miliarde de lei în primele cinci luni ale anului curent, în creştere cu 46,6% (an/an). În acelaşi timp, restituirile de TVA au însumat 10,43 de miliarde de lei în perioada analizată, cu 2% peste nivelul înregistrat în ianuarie – mai 2020. Evoluţia încasărilor din TVA a fost influenţată atât de baza comparabilă a lunilor martie – mai 2020 – când au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA, cât şi de recuperarea parţială a TVA aferentă anului 2020.

Veniturile din accize au însumat 13,87 miliarde de lei, în creştere cu 18,9% (an/an). Potrivit MF, încasările din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 18,2%, evoluţie susţinută şi de majorarea accizei la ţigarete în medie cu 7,8% . Totodată, încasările din accizele pentru produse energetice continuă să se redreseze (+18% în primele cinci luni), în condiţiile normalizării consumului de carburanţi faţă de perioada de referinţă.

Veniturile din impozite şi taxe pe proprietate au înregistrat 4,70 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021, cu 84,8% peste nivelul consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Evoluţia se datorează atât efectului de bază – ca urmare a prorogării termenului de plată al impozitelor în 2020 (de la 31 martie la 30 iunie), cât şi unor modificări legislative, intrate în vigoare în ianuarie 2021.

Veniturile nefiscale au însumat 9,73 de miliarde de lei în ianuarie – mai 2021, înregistrând o creştere de 7,6% (an/an), determinată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 10,31 miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021, în creştere cu 35,9% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe partea de cheltuieli, dinamica a fost determinată în principal de creşterea semnificativă a cheltuielilor de investiţii pe primele 5 luni (29,9% an/an), în timp ce celelalte cheltuieli au avut un ritm mai lent de creştere (an/an).

Totodată, Ministerul Finanţelor arată că se observă o încetinire a dinamicii cheltuielilor de personal pe primele 5 luni an/an comparativ cu evoluţia din primul trimestru.

Astfel, cheltuielile de personal au însumat 46,33 de miliarde de lei, în creştere cu 5,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,1% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID-19 au fost de 64,96 de milioane de lei, precum şi alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicaţi în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 1,306 miliarde de lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 22,41 de miliarde de lei, în creştere cu 6,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

„O creştere se reflectă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de 7,4% faţă de anul anterior, determinată, în principal, de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu. De asemenea, conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 3,07 miliarde de lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 62,92 de miliarde de lei, în creştere cu 10,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 de lei la 1.442 de lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 de lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020, cu 1 august 2020 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% mai mare decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi cu 1 ianuarie 2021 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 16% mai mare decât cea plătită în luna decembrie 2020.

Totodată, ministerul de resort menţionează că se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19. Astfel, până la sfârşitul lunii mai, s-au plătit pe măsuri active aproximativ 1,168 de miliarde de lei, respectiv 512,79 de milioane de lei pentru îndemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 164,25 de milioane de lei pentru îndemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 206,26 de milioane de lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 36,3 milioane de lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 247,93 de milioane de lei îndemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005.

De asemenea, se continuă decontările îndemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii mai plăţile au fost de 1,695 de miliarde de lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 2,81 de miliarde de lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor, precum şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Alte cheltuieli au fost de 2,55 de miliarde de lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi îndemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 11,42 de miliarde de lei, cu 29,2% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 16,88 miliarde de lei, în creştere cu 29,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 13 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creştere mai accentuată a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 52,1% din totalul cheltuielilor pentru investiţii pe primele cinci luni ale anului 2021.

Din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 170,71 de milioane de lei pentru achiziţionarea de produse – stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.