Deficitul comercial al Franţei a urcat în februarie la maximul ultimelor cinci luni
În ianuarie, Franţa a înregistrat un deficit comercial de 5,6 miliarde de euro.
Administraţia franceză a vămilor a explicat că deficitul comercial mai mare a fost determinat de creşterea importurilor de energie, din cauza temperaturilor foarte scăzute.
Analiştii anticipau o scădere a deficitului comercial la 5,2 miliarde de euro.
Importurile au urcat în februarie cu 2,8% faţă de luna precedentă, în timp ce exporturile au crescut cu numai 1%.
Cota de piaţă a companiilor franceze a scăzut la nivel mondial, astfel că balanţa comercială este expusă mai mult la impactul creşterii importurilor de energie.
„Economia franceză trebuie să se concentreze din nou pe exporturi, pentru a continua creşterea, în condiţiile în care politica bugetară este restrictivă, iar consumul privat este limitat de puterea de cumpărare”, a declarat Dominique Barbet, analist la BNP Paribas.
Franţa a înregistrat anul trecut un deficit comercial de 70,4 miliarde de euro, cel mai mare consemnat vreodată.
Competitivitatea Franţei pe piaţa internaţională a fost una dintre temele majore ale campaniei prezidenţiale din Franţa, scrutinul urmând să aibă loc în două runde, în aprilie şi mai.