Deficitul comercial al României a crescut cu 21,8% în primele şase luni, la 7,69 miliarde de euro

Deficitul comercial al României a avansat cu 21,8% în primele şase luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 7,69 miliarde de euro, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.
Economica.net - vin, 09 aug. 2019, 07:15
Deficitul comercial al României a crescut cu 21,8% în primele şase luni, la 7,69 miliarde de euro

 În primele şase luni din 2018, deficitul comercial a fost de 6,32 miliarde euro, potrivit datelor INS citate de News.ro.

În primele cinci luni din 2019, deficitul comercial a avansat cu 30,1%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 6,52 miliarde de euro.

În primele şase luni din 2019, deficitul balanţei comerciale a fost de 7,69 miliarde euro, mai mare cu 1,38 miliarde euro decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ianuarie-iunie 2019, exporturile au crescut cu 2,7%, iar importurile cu 5,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În iunie, exporturile au însumat 5,56 miliarde euro, iar importurile au însumat 6,69 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,13 miliarde euro.

În primele şase luni, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,2% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele şase luni a fost de 26,92 miliarde euro la expedieri şi de 31,94 miliarde euro la introduceri, reprezentând 77,1% din total exporturi şi 75% din total importuri.

În 2018, deficitul comercial al României a avansat cu 16,8%, faţă de anul anterior, până la 15,1 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
DOCUMENT Ultimele modificări din pachetul fiscal, cum arată forma finală a legii cu care Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament
DOCUMENT Ultimele modificări din pachetul fiscal, cum arată forma finală a legii cu care Guvernul Bolojan își asumă ...
După o ultimă ședință e Guvern, Executivul a adoptat forma finală a proiectului de lege privind pachetul fiscal, fiind de acord cu câteva amendamente....
Grupul Carrefour reia expansiunea Supeco după doi ani de pauză. Unde va deschide
Grupul Carrefour reia expansiunea Supeco după doi ani de pauză. Unde va deschide
Retailerul francez Carrefour va inaugura la Ploiești, în al treilea trimestru al acestui an, al 28-lea magazin din rețea, ...
Incendiu la termocentrala Paroșeni
Incendiu la termocentrala Paroșeni
Astăzi, 7 iulie 2025, în jurul orei 12:50, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni, parte a Societății Complexul Energetic ...
Discuţie Donald Trump- Ursula von der Leyen. Cum a decurs conversaţia telefonică despre războiul comercial SUA-UE
Discuţie Donald Trump- Ursula von der Leyen. Cum a decurs conversaţia telefonică despre războiul comercial SUA-UE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut un "schimb bun" de opinii în cursul unei convorbiri telefonice ...