Deficitul comercial al României a crescut cu 34%, 1,3 miliarde de euro, în primele patru luni, până la 5,03 mld. euro
Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie – aprilie 2019, exporturile FOB au însumat 23,066 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 28,104 miliarde de euro.
În aceeaşi perioadă de referinţă, exporturile au crescut cu 3,8%, iar importurile cu 8,3%, comparativ cu primele patru luni din anul anterior.
Numai la nivelul lunii aprilie a acestui an, exporturile FOB au însumat 5,532 miliarde de euro, în timp ce importurile CIF s-au ridicat la valoarea de 6,915 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 1,382 miliarde de euro.
De asemenea, comparativ cu datele din luna aprilie 2018, exporturile din aceeaşi lună din 2019 au crescut cu 5,7%, iar importurile s-au majorat cu 10,6%.
Conform INS, valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri înregistrate în primele patru luni ale anului în curs a fost de 17,907 miliarde de euro la expedieri, respectiv de 21,131 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 77,6% din total exporturi şi 75,2% din total importuri.
În plus, valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri a fost, în intervalul de referinţă, de 5,159 miliarde de euro la exporturi şi de 6,972 miliarde de euro la importuri, ceea ce a însemnat 22,4% din total exporturi, precum şi 24,8% din total importuri.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.