Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut în primele opt luni cu 23%

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primele opt luni un deficit de 3,12 miliarde euro, în scădere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după creşteri în zona serviciilor şi transferurilor curente şi scăderi la venituri, a anunţat, luni, Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 09:22
Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut în primele opt luni cu 23%

Balanţa transferurilor curente a înregistrat o creştere cu 462 milioane de euro, cea a serviciilor cu 418 milioane de euro, iar balanţa veniturilor a consemnat o diminuare cu 274 milioane euro.

„Deficitul contului curent în perioada ianuarie – august 2012 a fost finanţat în proporţie de 30,1%prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 941 milioane euro (faţă de 607 milioane euro în perioada ianuarie – august 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 140 milioane euro, iar creditele intra-grup 801 milioane euro”, se arată într-un comunicat al BNR.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77,22 miliarde euro la 31 august (78,8% din total datorie externă), în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2011.

Datoria externă pe termen scurt a ajuns la 20,77 miliarde euro (21,2% din total datorie externă), în scădere cu 8,9% comparativ cu finele anului trecut.

Contul curent al balanţei de plăţi a închis anul trecut cu un deficit de 5,68 miliarde euro, în creştere cu 3% comparativ cu 2010.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
SUA au ieșit la vânătoare de ouă în Europa, pentru a reduce prețurile de acasă
Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus......
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Trump: SUA trebuie să ia Groenlanda pentru pacea mondială
Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru pacea şi securitatea internaţională, a motivat vineri preşedintele american ...
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Washingtonul amână din nou sancțiunile impuse împotriva companiei sârbe NIS, controlată de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou cu 30 de zile punerea în aplicare a sancţiunilor anunţate împotriva celei mai mari companii ...
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, reduc investițiile, taie bugetele
Companiile turcești plătesc o notă piperată pentru criza politică în care a intrat țara. Își reevaluează riscurile, ...
Mai mulţi directori de companii au declarat pentru Reuters că firme turceşti din toate sectoarele se grăbesc să reevalueze ...