Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a scăzut în primele zece luni cu 11,4%

Economica.net
13 12. 2012
euro_bani_bancnote_69065400

Balanţa transferurilor curente a înregistrat o creştere cu 429 milioane de euro, cea a serviciilor cu 230 milioane de euro, iar balanţa veniturilor a consemnat o diminuare a deficitului cu 469 milioane euro.

Deficitul contului curent în perioada ianuarie – octombrie 2012 a fost finanţat în proporţie de 29,3% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77,57 miliarde euro la 31 octombrie (78,2% din total datorie externă), în creştere cu 2,2% faţă de 31 decembrie 2011.

Datoria externă pe termen scurt a ajuns la 21,57 miliarde euro (21,8% din total datorie externă), în scădere cu 5,4% comparativ cu finele anului trecut.

Contul curent al balanţei de plăţi a închis anul trecut cu un deficit de 5,68 miliarde euro, în creştere cu 3% comparativ cu 2010.