Deficitul de cont curent a crescut cu 24% în primele şapte luni din 2019

Bucureşti, 13 sep /Agerpres/ - Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,025 miliarde de euro, în primele şapte luni din 2019, în creştere cu circa 24% comparativ cu cel din perioada similară din 2018, de 4,859 miliarde euro, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR), scrie Agerpres.
Economica.net - vin, 13 sept. 2019, 09:29
Deficitul de cont curent a crescut cu 24% în primele şapte luni din 2019

Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,069 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 436 milioane euro, balanţa veniturilor primare a avut un deficit mai mic cu 720 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 253 milioane euro.

În perioada ianuarie – iulie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,194 miliarde euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 73,331 miliarde euro la 31 iulie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,9 la sută faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă a atins nivelul 34,28 miliarde euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 9 la sută faţă de 31 decembrie 2018.

„Creşterea datoriei publice directe în primele şapte luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice, în valoare nominală de 5.000 milioane euro, precum şi din influenţa preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică, în valoare de 2.134 milioane euro”, se menţionează în comunicat.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6% în perioada ianuarie – iulie 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2019 a fost de 5 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2019 a fost de 77,7 la sută, comparativ cu 74,3 la sută la 31 decembrie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...