Deficitul de cont curent a crescut cu 24% în primele şapte luni din 2019
Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,069 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 436 milioane euro, balanţa veniturilor primare a avut un deficit mai mic cu 720 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 253 milioane euro.
În perioada ianuarie – iulie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8,194 miliarde euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 73,331 miliarde euro la 31 iulie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,9 la sută faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă a atins nivelul 34,28 miliarde euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 9 la sută faţă de 31 decembrie 2018.
„Creşterea datoriei publice directe în primele şapte luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice, în valoare nominală de 5.000 milioane euro, precum şi din influenţa preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică, în valoare de 2.134 milioane euro”, se menţionează în comunicat.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6% în perioada ianuarie – iulie 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018.
Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2019 a fost de 5 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2019 a fost de 77,7 la sută, comparativ cu 74,3 la sută la 31 decembrie 2018.