Deficitul Fondului din care e finanţată sănătatea creşte cu 58% la 2,56 de miliarde de lei în ianuarie, ca urmare a dublării cheltuielilor pentru unele medicamente şi materiale sanitare acordate pacienţilor

23 03. 2023
taxe 7658949

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS în baza declaraţiei unice depuse la Fisc, din taxa clawback şi din subvenții. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unice.

Plăţile totale făcute din FNUASS în ianuarie 2023 depăşesc 6,21 de miliarde de lei şi sunt cu 26,8% mai mari decât cele efectuate în aceeaşi lună a anului 2022.

Cum am cheltuit banii din Fondul Sănătăţii în prima lună a anului

Pentru produsele farmaceutice, materialele sanitare şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate am plătit 2,85 de miliarde de lei din FNUASS în ianuarie 2023, cu peste 64% mai mult decât am plătit în ianuarie 2022, reiese din calculele Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.

De unde provine această creştere semnificativă din ianuarie 2023 faţă de valoarea din aceeaşi lună a anului 2022

Categoriile de cheltuieli de la acest capitol, care au contribuit cel mai mult la creşterea antemenţionată, sunt cele pentru medicamentele pentru boli cronice cu risc crescut şi cele pentru materialele sanitare folosite în programele naţionale cu scop curativ.

Nuanţat, plăţile din FNUASS pentru medicamentele pentru boli cronice cu risc crescut şi cele pentru materialele sanitare folosite în programele naţionale cu scop curativ sunt cel puţin duble în ianuarie 2023 faţă de cele efectuate în ianuarie 2022, potrivit analizei Economica.net.

  • Punctual, medicamentele pentru boli cronice cu risc crescut, utilizate în programele naţionale cu scop curativ, acordate pacienţilor în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, au costat Fondul Sănătăţii 1,53 de miliarde de lei în ianuarie 2023, cel puţin dublu faţă de cât am plătit din FNUASS pentru acestea în ianuarie 2022, reiese din analiza Economica.net.
  • Am plătit din FNUASS pentru materialele sanitare specifice, utilizate în programele naţionale cu scop curativ, peste 102 milioane de lei din FNUASS în ianuarie 2023, de cel puţin două ori mai mult decât în aceeaşi lună a anului 2022, arată calculele Economica.net.

Pentru serviciile medicale acordate pacienţilor în unităţile sanitare cu paturi din sistemul asigurărilor sociale de sănătate am plătit 1,14 miliarde de lei din FNUASS în ianuarie 2023, cu peste 10% mai mult decât în ianuarie 2022.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice depăşesc 1 miliard de lei în ianuarie 2023 şi sunt în scădere nesemnificativă faţă de acceaşi lună a anului 2022. Cei mai mulţi bani de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice, în baza legii salarizării unice.

Pentru asigurări şi asistenţă socială, acordate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS peste 473 de milioane de lei în ianuarie 2023, cu 6% mai mult decât în ianuarie 2022, potrivit analizei Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.

Veniturile Fondului Sănătăţii din ianuarie 2023 provin în proporţie covârşitoare (aproape 99%) din contribuţiile de asigurări de sănătate. Salariaţii şi persoanele fizice care plătesc CASS în baza declaraţiei unice trimise la Fisc au finanţat aproape integral sistemul asigurărilor sociale de sănătate în ianuarie 2023. 

FNUASS a avut venituri totale de 3,65 de miliarde de lei în ianuarie 2023, cu peste 11% mai mari decât cele din aceeaşi lună din anul 2021.

Încasările din contribuţiile de asigurări de sănătate şi din contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii se ridică la 3,61 de miliarde de lei în prima lună a anului 2023 şi sunt cu peste 12% mai mari decât cele obţinute de FNUASS în ianuarie 2022, arată calculele Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.

Subvenţiile primite de Fondul Sănătăţii depăşesc 113 milioane de lei în ianuarie 2023 şi cel puţin duble faţă de cele virate la FNUASS în aceeaşi lună a anului 2022, arată analiza Economicaa.net.

Încasările din taxa clawback plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor se ridică la 3,9 milioane de lei în luna ianuarie 2023 şi de peste şase ori mai mari decât cele obţinute în aceeaşi perioadă a anului 2022, reiese din analiza Economica.net.

 

Precizare pentru limpiditate

În execuţia FNUASS, plăţile pentru medicamentele pentru boli cronice cu risc crescut şi cele pentru materialele sanitare folosite în programele naţionale cu scop curativ sunt incluse la capitolul de cheltuieli pentru produse farmaceutice, materiale sanitare specifice şi dispozitive medicale.