Deficitul Fondului Sănătăţii creşte cu peste 27% şi depăşeşte 4,62 de miliarde de lei în primele cinci luni – analiză

Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a avut deficit de 4,62 de miliarde de lei în perioada ianuarie – mai 2021, cu peste 27% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată o analiză Economica.net, făcută pe baza execuţiilor Fondului. Reamintim că de la începutul crizei provocate de COVID-19, din bugetul FNUASS se suportă serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, diagnosticate cu boala provocată de noul coronavirus, şi a complicaţiilor acestei boli, indiferent că sunt asigurate, neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sau că provin din alte state.
Cristina Şomănescu - lun, 12 iul. 2021, 22:03
Deficitul Fondului Sănătăţii creşte cu peste 27% şi depăşeşte 4,62 de miliarde de lei în primele cinci luni - analiză

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) reţinute din salariile angajaţilor, virate la ANAF şi de acolo la Fondul Sănătăţii, dar şi din CASS datorată de unele persoane cu venituri extrasalariale, care o achită plafonat, în baza declaraţiei unice trimise la Fisc, din taxa clawback plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor şi din subvenţii. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS le plăteşte medicilor, dar şi celorlalţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unice.

FNUASS a încheiat primele cinci luni ale anului 2021 cu deficit de 4,62 de miliarde de lei, arată o analiză Economica.net pe baza execuţiilor Fondului. Deficitul FNUASS din intervalul ianuarie – mai 2021 e cu peste 27% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2020, reiese din calculele făcute de Economica.net pe baza datelor CNAS.

Câţi bani s-au stâns la Fondul Sănătăţii şi de unde vin cei mai mulţi

FNUASS a avut venituri totale de 16,57 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021, cu 4,95% mai mari decît cele din aceeaşi perioadă a anului 2020.

Cresc veniturile din contribuţii de asigurări, pe fondul revenirii timide a pieţei muncii ca efect al relaxării restricţiilor impuse de executiv, al întoarcerii unor angajaţi la program întreg de muncă din kurzarbeit şi al reluării angajărilor, aşa cum au arătat mai multe rapoarte făcute de marile site-uri de recrutare.

Contribuţiile de asigurări alcătuite în special din CASS, virate la FNUASS în primele cinci luni ale anului 2021, se ridică la 14,8 miliarde de lei şi sunt cu 15,49% mai mari decât în perioada identică a anului 2020, arată analiza Economica.net.

Taxa clawback a adus la FNUASS 1,61 de miliarde de lei în perioada ianuarie – mai 2021, cu 22,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2020, reiese din analiza Economica.net.
Clawback este o taxă pe cifra de afaceri, introdusă în anul 2009 şi aplicată deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor.

Subvenţiile virate la Fondul Sănătăţii au ajuns la 189,77 de milioane de lei în primele cinci luni din 2021 şi sunt de peste patru ori mai mici decât cele vărsate la FNUASS în aceeaşi perioadă a anului 2020, potrivit analizei Economica.net.

  • Diferenţa dintre veniturile totale la FNUASS şi sursele antemenţionate (CASS, clawback, subvenţii) e reprezentată de veniturile încasate în contul unic, în curs de distribuire.

Scade ritmul în care cresc plăţile făcute din Fondul Sănătăţii în perioada ianuarie – mai a anilor 2021 – 2020 faţă de nivelul perioadei corespondente a anilor 2020-2019, potrivit analizelor lunare făcute de Economica.net despre subiect.

Plăţile făcute din FNUASS se ridică la 21,19 miliarde de lei în primele cinci luni ale anului 2021 şi sunt cu 9,12% mai mari decât cele efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată calculele făcute de Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.

Pe ce am cheltuit banii viraţi la Fondul Sănătăţii

Defalcat, pentru produsele farmaceutice, materialele şi dispozitivele medicale, acordate pacienţilor în sistemul asigurărilor sociale, am plătit din FNUASS 6,34 de miliarde de lei în primele cinci luni din 2021, cu 2,39% mai mult decât în perioada corespondentă a anului 2020.

Încetineşte ritmul în care cresc plăţile din Fond pentru produse farmaceutice, materiale sanitare şi dispozitive medicalele, acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în primele cinci luni din 2021 – 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anilor 2020 – 2019.

Concret, spre comparaţie, în ianuarie – mai 2020 am plătit din FNUASS pentru aceste categorii de produse cu 17,52% mai mult decât în perioada identică a anului 2019, rezultă din analiza execuţiilor Fondului făcută de Economica.net.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice (titlul VI din execuţie) depăşesc 5,17 miliarde de lei în perioada ianuarie – mai 2021 şi sunt cu 19,23% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului 2020, reiese din analiza Economica.net. Cei mai mulţi de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice în baza legii salarizării unice.
Spre comparaţie, în primele cinci luni din 2020 transferurile către spitalele de stat au fost cu 12,17% mai mari decât în perioada identică a anului 2019 , potrivit analizei publicate de Economica.net.

Corelativ creşterii încasărilor din CASS, scad cheltuielile cu asigurările şi asistenţa socială, după ce în perioada 2020 – 2019 aproape se dublaseră.

Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială, suportate din FNUASS în primele cinci luni din 2021, au ajuns la 1,69 de miliarde de lei şi sunt cu 1,93% mai mici decât cele suportate din Fond în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată calculele făcute de Economica.net. Spre comparaţie, în perioada ianuarie – mai 2020 am plătit pentru asigurări şi asistenţă socială din FNUASS 1,72 de miliarde de lei, cu peste 90% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2019, arată analiza Economica.net.

Pentru prestaţiile medicale acordate asiguraţilor în baza documentelor internaţionale au plătit 196,03 milioane de lei în perioada ianuarie – mai 2021, cu 21,08% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2020, reiese din calculele Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
USR a propus să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu, iar membrii partidului nu vor participa la funeralii
USR a propus să nu fie declarată o zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu, iar membrii partidului nu vor participa ...
Uniunea Salvați România a propus în şedinţa de guvern să nu fie declarată o zi de doliu naţional în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu, anunţă liderul partidului, Dominic Fritz,......
Ministerul Mediului recunoaște că mai are de achitat către Romsilva 8,75 de milioane de lei pentru lucrările de corectare a torenților, situație care este în curs de soluționare
Ministerul Mediului recunoaște că mai are de achitat către Romsilva 8,75 de milioane de lei pentru lucrările de corectare ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a efectuat, în perioada 2022-2025, plăţi în valoare de peste 61 de ...
Wizz Air a adus un avion nou la Sibiu și anunță o nouă rută spre Milano Bergamo
Wizz Air a adus un avion nou la Sibiu și anunță o nouă rută spre Milano Bergamo
Transportatorul aerian Wizz Air a adus a doua aeronavă în baza sa de pe Aeroportul Internațional Sibiu. La începutul ...
A 25-a ediție a Traineeship-ului Rompetrol a început astăzi. 30 de tineri au fost selectați să participe
A 25-a ediție a Traineeship-ului Rompetrol a început astăzi. 30 de tineri au fost selectați să participe
KMG International (Rompetrol) a dat startul unei noi ediții a programului de Traineeship, o tradiție ajunsă în cea de-a ...