Deficitul Fondului Sănătății creşte la peste 2 miliarde de lei în primele şapte luni, în ciuda subvenţiilor – record de aproape 5 miliarde de lei

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a avut deficit de peste 2 miliarde de lei în perioada ianuarie – iulie 2021, cu peste 20% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analiza Economica.net. Majorarea subvenţiilor virate la FNUASS, care se apropie de 5 miliarde de lei în perioada analizată, nu a reuşit să stăvilească creşterea deficitului Fondului. Mai mult, subvenţiile virate la Fond în primele şapte luni sunt cele mai mari din perioada analizată a ultimilor opt ani, arată analiza făcută de Economica.net. Amintim că de la începutul crizei provocate de Covid-19, din bugetul FNUASS se suportă serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru tratarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, diagnosticate cu boala provocată de noul coronavirus, şi a complicaţiilor acestei boli, indiferent că sunt asigurate, neasigurate la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, sau că provin din alte state.
Cristina Şomănescu - vin, 03 sept. 2021, 00:02
Deficitul Fondului Sănătății creşte la peste 2 miliarde de lei în primele şapte luni, în ciuda subvenţiilor - record de aproape 5 miliarde de lei

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS, din taxa clawback şi din subvenții. Din banii colectați la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. De asemenea, din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului, în baza Legii salarizării unice.

Deficitul Fondului Sănătăţii a depăşit 2 miliarde de lei în primele şapte luni din 2021 şi este cu 20,38% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului 2020, arată analizele anuale făcute de Economica.net despre subiect.

Deficitul FNUASS urcă în ciuda creşterii subvenţiilor primite de Fond în primele şapte luni.
Subvenţiile virate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate se ridică la 4,99 de miliarde de lei în ianuarie – iulie 2021 şi sunt cu 9,29% mai mari decât cele primite în aceeaşi perioadă din 2020, conform analizelor Economica.net. Analizele făcute anual de Economica.net despre subiect arată că în intervalul analizat avem cele mai mari subvenţii primite de Fondul Sănătăţii din perioada corespondentă a ultimilor opt ani.

Sintetic, iată ce încasări şi ce plăţi am făcut din FNUASS în primele şapte luni din 2021:

FNUASS a avut încasări totale de 27,56 de miliarde de lei în primele şapte luni din 2021, cu 9% mai mari decât cele realizate în aceeaşi perioadă a anului 2020.

De unde vin cei mai mulţi bani la Fond

Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS), virate la FNUASS în primele şapte luni ale anului 2021, se ridică la 20,85 de miliarde de lei şi sunt cu 12,38% mai mari decât cele încasate în perioada corespondentă a anului 2020, potrivit analizelor lunare făcute de Economica.net.

Subvenţiile virate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate urcă la 4,99 de miliarde de lei în ianuarie – iulie 2021 şi sunt cu 9,29% mai mari decât cele primite în aceeaşi perioadă din 2020, reiese din analizele Economica.net. În intervalul analizat, avem cele mai mari subvenţii primite de Fondul Sănătăţii din perioada corespondentă a ultimilor opt ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

Veniturile încasate din taxa clawback, plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, au ajuns la 1,76 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului 2021 şi sunt cu 19,8% mai mici decât cele colectate la Fond în aceeaşi perioadă a anului 2020, arată statisticile lunare făcute de Economica.net despre subiect.

Cum s-au cheltuit banii din FNUASS

Plăţile totale făcute din FNUASS în primele şapte luni din 2021 se ridică la 29,62 de miliarde de lei şi sunt cu 9,72% mai mari decât cele făcute în aceeaşi perioadă din 2020, arată datele CNAS, obţinute şi comparate de Economica.net.

Punctual, plăţile făcute din FNUASS pentru produsele farmaceutice, materialele sanitare şi dispozitivele medicale acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate au ajuns la 8,69 de miliarde de lei în primele şapte luni din 2021 şi sunt cu 5,16% mai mari decât cele făcute în perioada corespondentă a anului 2020, arată statistica Economica.net.

Serviciile medicale acordate în unităţi sanitare cu paturi din sistemul asigurărilor sociale de sănătate au costat FNUASS 7,39 de miliarde de lei în primele şapte luni din 2021, cu 11,72% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2020, arată analiza Economica.net.

Transferurile făcute între unităţi ale administraţiei publice au ajuns la 7,15 miliarde de lei în primele şapte luni din 2021 şi sunt cu 14% mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului 2020 şi cu peste 30% mai mari decât cele din ianuarie – iulie 2019, arată analizele Economica.net. Cei mai mulţi bani de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice, în baza legii salarizării unice.

Precizare: şi în 2021 şi în 2020, diferenţa dintre încasările totale la Fond şi sursele de venit antemenţionate (CASS, clawback, subvenţii) e acoperită de veniturile FNUASS, încasate în contul unic, în curs de distribuire, precum şi de veniturile nefiscale la Fond.

Economica.net a comparat valorile exacte ale indicatorilor principali din execuţia FNUASS, enumeraţi în articol, nu pe cele aproximative, precizate în text, folosite pentru lizibilitatea materialului.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...