Deficitul Fondului Sănătăţii urcă la 1,8 miliarde de lei pe fondul creşterii cu 60% a cheltuielilor pentre unele medicamente oferite pacienţilor cu boli cronice

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primul trimestru din acest an cu deficit de 1,86 de miliarde de lei, cu aproape 15% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2022. Creşterea deficitului e urmarea majorării plăţilor din FNUASS pentru materiale sanitare specifice, utilizate în programele naţionale cu scop curativ, cu aproape 80% în primul trimestru din 2023 faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2022, precum şi cea a cheltuielilor din Fond pentru medicamente pentru boli cronice cu risc crescut, utilizate în programele naţionale cu scop curativ, cu aproape 60% în primul trimestru al acestui an faţă de cele efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2022, arată o analiză Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.
Cristina Şomănescu - mar, 09 mai 2023, 21:59
Deficitul Fondului Sănătăţii urcă la 1,8 miliarde de lei pe fondul creşterii cu 60% a cheltuielilor pentre unele medicamente oferite pacienţilor cu boli cronice

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS în baza declaraţiei unice depuse la Fisc, din taxa clawback şi din subvenții. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unice.

FNUASS a avut venituri totale de 14,2 miliarde de lei în primul trimestru din anul 2023, cu 10,3% mai mari decât cele obţinute în aceeaşi perioadă a anului 2022.

Subvenţiile rămân a doua sursă de venit la Fondul Sănătăţii, după contribuţiile de asigurări de sănătate.

Încasările din taxa clawback, plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, depăşesc 974 de milioane de lei în primele trei luni ale anului 2023 şi sunt cu 10,5% mai mari decât cele realizate în aceeaşi perioadă a anului 2022, reiese din analiza Economica.net pe baza execuţiilor Fondului.

Veniturile obţinute de FNUASS din contribuţiile de asigurări de sănătate şi din contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii depăşesc 10,4 miliarde de lei în primul trimestru al anului 2023 şi sunt cu 10,11% mai mari decât cele obţinute în aceeaşi perioadă a anului 2022. Creşterea încasărilor din contribuţii de asigurări de sănătate se datorează în principal majorării salariului minim pe economie la 1 ianuarie 2023.

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a primit subvenţii de 2,79 de miliarde de lei în primele trei luni ale acestui an, cu 12,8% mai mari decât în primul trimestru al anului 2022, potrivit execuţiilor Fondului, comparate de Economica.net.

Cum au fost cheltuiţi banii strânşi la Fondul Sănătăţii în primul trimestru 

Plăţile totale făcute din FNUASS se ridică la 16 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2022 şi sunt cu 10,8% mai mari decât cele efectuate în primul trimestru al anului 2021.

Pentru produsele farmaceutice, materiale sanitare şi dispozitivele medicale, acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS 5,9 miliarde de lei în primul trimestru al anului 2023, cu peste 36% mai mult decât în perioada ianuarie – martie 2022, arată analiza Economica.net bazată pe execuţiile Fondului.

Spre comparaţie, în primul trimestru al anului 2022 am plătit din FNUASS pentru produsele farmaceutice, materiale sanitare şi dispozitivele medicale, acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, cu aproape 3% mai mult decât în primele trei luni ale anului 2021, reiese din comparaţia Economica.net.

Cum explicăm creşterea acestor cheltuieli cu peste 36% în primul trimestru al anului 2023?

Pe de o parte, dinamica se datorează creşterii plăţilor pentru materiale sanitare specifice, utilizate în programele naţionale cu scop curativ, cu aproape 80% în primul trimestru din 2023 faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2022. Pe de altă parte, cheltuielile pentru medicamente pentru boli cronice cu risc crescut, utilizate în programele naţionale cu scop curativ, au crescut cu aproape 60% în primele trei luni ale anului 2023 faţă de cele făcute în aceeaşi perioadă a anului 2022, arată analiza Economica.net.

Pentru serviciile medicale acordate pacienţilor în unităţi sanitare cu paturi, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS 3,4 miliarde de lei în primul trimestru al anului 2023, suma de bani fiind în creştere nesemnificativă faţă de cea cheltuită în acest scop, în aceeaşi perioadă a anului 2022.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice depăşesc 3 miliarde de lei în primul trimestru al anului 2023. Valoarea e în creştere nesemnificativă faţă de cea înregistrată în perioada ianuarie – martie 2022. Cei mai mulţi bani de la acest capitol sunt viraţi spitalelor publice pentru acoperirea creşterilor salariale acordate în baza salarizării unitare.

Cheltuielile făcute pentru asigurări şi asistenţă socială din Fondul Naţional Unic pentru Asigurări Sociale de Sănătate se ridică 1,49 de miliarde de lei în primul trimestru al anului 2023 şi sunt cu 14% mai mici decât cele efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2022, arată execuţiile FNUASS, analizate de Economica.net.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă din faliment până la sfârșitul lui ianuarie
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă ...
Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt a declarat vineri că se așteaptă să primească finanțare suplimentară pentru a ieși din faliment până la sfârșitul lunii......
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii ...
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan iau în considerare producția de vehicule unul în fabricile celuilalt, ca parte a planului lor de a aprofunda ...
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen ar fi semnat un acord după circa o săptămână de discuții, perioadă în care se ...