Deichmann deschide în Liberty Center
Retailerul de încălţăminte Deichmann va deschide cel de-al 50-lea magazin din reţea în Liberty Center, informează un comunicat al cenrului comercial. Magazinul va avea o suprafaţă de aproximativ 500 de mp şi se va situa la parterul mall-ului. „Privim cu optimism prezenţa Deichmann, ca o completare importantă într-un mix de retaileri adaptat nevoilor specifice clienţilor din zonă. Obiectivul nostru este să fim alegerea numărului 1 pentru ei, atunci când vine vorba de a merge la cumpărături”, a declarat John Houghton, Center Manager Liberty Center.
Deichmann este un magazin multibrand prezent în 21 de ţări europene şi în SUA. În 2011, Deichmann a vândut la nivel mondial aproximativ 156 milioane de perechi de încălţăminte, în peste 3100 de magazine. „Cu 49 magazine pe teritoriul României, dintre care până în acest moment 5 în Bucureşti, Deichmann continuă extindere reţelei”, a declarat Augustina Artemie, Director de Marketing Deichmann Romania.