Deichmann România a raportat, în 2013, venituri brute în creştere cu peste 15%

Economica.net
17 03. 2014
deichmann_96065200

Prezent pe piaţa din România din 2007, comerciantul de încălţăminte a vândut, anul trecut, aproximativ 2,5 milioane de perechi de încălţăminte, cu 200.000 de perechi mai mult decât în 2012, ceea ce a însemnat o creştere anuală de 8,4%.

În 2013, reţeaua de magazine a fost extinsă cu alte 11, astfel că, la sfârşitul anului, Deichmann opera 65 de magazine în 44 de oraşe din România.

De la intrarea sa pe piaţa românească, Deichmann a deschis nouă magazine în Bucureşti şi alte 56 în restul ţării.

‘Piaţa din România creşte razant’, a declarat directorul general al Deichmann România, Daniel Popa.

Pentru 2014 compania are în plan investiţii noi, urmând să deschidă alte şase magazine. Numărul angajaţilor a crescut cu 50, de la 467, în 2012, până la 517 la sfârşitul anului trecut.

Deichmann România aparţine Grupului Deichmann, cu sediul în Essen. Compania de familie este cel mai mare comerciant de încălţăminte cu amănuntul al Europei, fiind înfiinţată în 1913.

Grupul este reprezentat în 22 de ţări din Europa şi în SUA. Cifra totală de afaceri a companiei a fost de 4,6 miliarde euro (4,0 miliarde euro net) în 2013, faţă de 4,5 miliarde euro cu un an înainte, reprezentând o creştere anuală de 3,3% (după eliminarea influenţei cursurilor valutare).

Anul trecut, grupul a vândut aproximativ 167 milioane de perechi de încălţăminte (2012: 165 milioane) în cele 3.500 de magazine din toată lumea (2012: 3.325).

Compania angaja circa 35.000 de persoane la sfârşitul anului 2013, cu aproximativ 1.300 mai multe faţă de 2012.

În anul în curs, Deichmann plănuieşte să investească în jur de 222 de milioane euro în extinderea reţelei sale de magazine şi în infrastructură. Al cincilea centru de distribuţie al companiei urmează să fie inaugurat în aceste zile în Germania.

În 2014, Deichmann şi-a deschis primele magazine în Rusia.