Delgaz Grid anunţă că o parte din lucrările în teren au fost limitate, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar
Activităţile de dispecerat, intervenţii pentru soluţionarea incidentelor şi deranjamentelor, precum şi cele de mentenanţă continuă să se desfăşoare normal, iar activitatea de procesare a cererilor de racordare la reţea şi de emitere a avizelor de amplasament se va realiza exclusiv online.
„Astfel, activităţile de bază: dispecerat, intervenţii pentru soluţionarea incidentelor şi deranjamentelor la reţelele de energie, precum şi mentenanţa sistemului de distribuţie continuă să se desfăşoare normal. Totuşi, o parte a lucrărilor de teren a fost limitată, în scopul protejării clienţilor şi angajaţilor, fără a fi afectată siguranţa şi continuitatea alimentării cu energie”, arată un comunicat al companiei.
Totodată, au fost instituite măsuri de protecţie prin intensificarea igienizării tuturor spaţiilor de lucru. În acelaşi timp, din grijă pentru clienţi şi angajaţi, activitatea centrelor de relaţii cu publicul este suspendată temporar, începând cu data de 23 martie, urmând ca interacţiunile cu persoanele fizice sau juridice să fie efectuate prin intermediul canalelor alternative.
Referitor la activitatea de procesare a cererilor de racordare la reţea şi de emitere a avizelor de amplasament, aceasta se va realiza exclusiv online, prin intermediul portalului Delgaz Grid www.delgaz.ro.
„Compania Delgaz Grid asigură în continuare funcţionarea permanentă, 24/7, a dispeceratului de urgenţă şi a echipelor de intervenţie. Pentru a ne proteja sănătatea solicităm sprijinul clienţilor pe care îi rugăm să păstreze o distanţă de minimum 2 metri faţă de personalul companiei noastre aflat la intervenţii în reţeaua de energie electrică sau la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale. De asemenea, îi rugăm să ne anunţe dacă se află în izolare la domiciliu”, precizează compania.