Deloitte: Gestionarea lichidităţilor, prioritară pentru companii. Accesul la credite rămâne dificil

Economica.net
27 08. 2013
deloitee_35786100

Incertitudinea financiară şi economică rămâne ridicată, iar ca rezultat 80% dintre directorii financiari continuă să aibă o atitudine moderată în ceea ce priveşte asumarea riscurilor în bilanţ, potrivit studiului Deloitte Central Europe CFO Survey.

Cea mai mare parte a directorilor financiari au arătat că principala preocupare va fi în următoarele 12 luni creşterea veniturilor pe pieţele existente, dar şi altele noi, precum şi reducerea costurilor directe şi indirecte.

În acelaşi timp, 65% sunt preocupaţi de creşterea lichidităţii, în timp ce mai mult de o treime (35%, faţă de 23,8% în decembrie) au în agendă noi invesiţii.

În ceea ce priveşte accesul la creditarea bancară finanţare, părerile managerilor sunt împărţite, 25% considerând această sursă de finanţare este atractivă, în timp ce un procentaj similar apreciază banii de la bănci o variantă neatractivă de finanţare. Mai mult, 60% dintre manageri afirmă că este dificil de obţinut credite de la bănci.

„Aceste concluzii indică aversiunea la risc şi dorinţa companiilor de a reduce nivelul de îndatorare”, se arată în studiu.

Pe de altă parte, procentajul directorilor executivi care cred într-o scădere a costurilor de finanţare în următorul an s-a dublat din decembrie de la 9,5% la 20%, dar cu toate acestea peste jumătate dintre respondenţi prevăd încă o creştere a acestor costuri (55% faţă de 66,7% în decembrie).

„În ceea ce priveşte atractivitatea costului creditelor bancare, răspunsurile directorilor financiari indică proporţii echivalente. Pe de altă parte, conform studiului, finanţarea capitalului din surse noi nu este considerată o opţiune atractivă. Având în vedere volumul scăzut al creditelor, directorii financiari din România sunt nevoiţi să se concentreze pe generarea şi gestionarea fluxurilor de lichidităţi, deoarece obţinerea de noi credite va continua să fie dificilă”, a declarat, într-un comunicat, Ahmed Hassan, country managing partner, Deloitte România.

Studiul mai relevă că în timp ce directorii financiari au un optimist moderat atunci când vine vorba de evoluţia propriilor companii, previziunile privind evoluţia economică par mai puţin optimiste. Astfel, 70% dintre respondenţi apreciază că economia va stagna în acest an, în scădere de la 81% în decembrie, în timp ce 10% dintre aceştia estimează recesiune, comparativ cu 4,8% în decembrie. De asemenea, 20% dintre directorii financiari intervievaţi cred că economia va creşte cu cel puţin 1,5% în acest an.

Comparativ cu 28,6% din studiul anterior realizat de Deloitte în decembrie, în prezent 40% dintre manageri spun că sunt oarecum optimişti în ceea ce priveşte perspectivele economice ale companiilor în care lucrează. În acelaşi timp, 45% şi-au menţinut neschimbate previziunile de la finele anului trecut.

„Aşteptările de creştere economică ale directorilor financiari din România s-au redus uşor în ultimele şase luni. Cu toate acestea, România încă beneficiază de indicatori cheie solizi – rezerve valutare mari, o rată anuală a inflaţiei în scădere, un potenţial agricol ridicat favorabil exploatării pe termen lung, un cadru strategic pentru dezvoltarea IMM-urilor, o creştere preconizată a ratei de absorbţie a fondurilor UE, etc”, se arată în raport.

Pe fondul perspectivelor de dezvoltare moderat-optimiste, companiile româneşti se confruntă cu provocarea identificării factorilor esenţiali necesari pentru luarea deciziilor corecte şi dezvoltarea celor mai bune strategii.

„Directorii financiari trebuie să selecteze cu atenţie informaţiile relevante dintr-o multitudine de surse disponibile şi să anticipeze pentru a lua cele mai bune decizii care îi vor ajuta să dezvolte strategii de afaceri în 2013. Ei trebuie să aleagă între creştere, scădere, investiţii sau diversificare, curs de schimb valutar variabil sau stabil, ameliorarea accesului la credite sau nevoia de a reduce costurile „, a adăugat Hassan.

Procentele referitoare la fuziuni şi achiziţii şi consolidarea pieţei sunt mai mici comparativ cu ediţiile anterioare, respectiv 35% (48% în decembrie 2012 şi 57% în luna mai 2012). Perspectivele macroeconomice vor continua să aducă provocări pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, însă aceasta poate beneficia de vânzarea de active non-core şi activitatea de consolidare internă.

Per ansamblu, studiul realizat de Deloitte Central Europe cumulează răspunsurile a 668 de directori sau experţi financiari de top din companii importante din România, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia.