Deltamed a livrat IGSU 12 ambulanțe cu incubatoare, ventilatoare, defibrilatoare și alte dotări de Terapie Intensivă, special concepute pentru nou-născuții în stare critică
Beneficiarii sunt unitățile pentru Situații de Urgență din județele cu populație numeroasă și centre medicale puternice: Iași, Prahova, Constanța, Dolj, Cluj, Sibiu, Brașov, Mureș, Timiș și Bihor. Alte două ambulanțe neonatale vor fi alocate pentru zona București – Ilfov.
Ambulanțele au fost achiziționate de IGSU, în urma unei licitații cu mai mulți concurenți, la un preț de 746.855 de lei, fără TVA, fiecare unitate. Proiectul „Viziune 2020”, finanțat din fonduri europene, are ca termen de finalizare luna octombrie 2022 și prevede livrarea unui număr de minim 10 și maxim 20 de ambulanțe neonatale către IGSU.
Ambulanțele Deltamed sunt dotate cu echipamente medicale de ultimă generație adaptate, care alcătuiesc o unitate de Terapie Intensivă special concepută pentru transportarea nou-născuților aflați în stare critică spre spitalul unde urmează să fie tratați. Aparatura va monitoriza permanent starea micuțului pacient și poate transmite în timp real datele către spital, pentru ca medicii să fie deja pregătiți pentru o eventuală intervenție, în momentul preluării nou-născutului.
”Dotarea și amplasarea echipamentelor au fost proiectate de echipa Deltamed astfel încât să permită echipei medicale să monitorizeze pacientul ca și când acesta ar fi internat într-o secție de terapie intensivă neonatală. Autospeciala include o zonă încălzită cu radiații infraroșii amenajată pentru executarea unor manevre medicale la care ar putea fi nevoită să apeleze echipa înalt specializată ce însoțește transferul nou-născutului”, a declarat Dan Oșan, șeful departamentului de proiectare al companiei Deltamed.
Echipamentele din dotarea Ambulanțelor neonatale livrate de compania Deltamed, cele mai moderne existente în prezent la noi în țară includ:
- Incubator NITE produs de compania Mediprema, Franța
- Ventilator Eve Neo achiziționat de la compania Mediprema si produs de compania Fritz Stephan GmbH, Germania
- Injectomat Space produs de B.Braun Melsungen AG, Germania
- Defribrilator Corpuls3, producator – GS Elektromedizinische Geräte G. Stemple GmbH.
Incubatorul este montat pe targă, iar toată aparatură poate fi alimentată și printr-un sistem autonom, cu baterie, astfel încât echipamentele vitale pentru bebeluș să funcționeze și în intervalul în care acesta este transferat din ambulanță în spital, elicopter etc.
Ambulanțele sunt construite pe o structură Volkswagen Crafter, cu o suspensie pneumatică al cărui modul de control conține un microprocesor cu software instalat, pentru a garanta transportul în deplin confort al nou-născutului. Ambulanțele livrate sunt de tip C și permit deplasarea unei echipe complexe formate din: medic neonatolog, anestezist reanimator cu pregătire specifică în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi terapia intensivă a nou-născutului aflat în stare critică, asistent medical cu pregătire specifică în îngrijirea nou-născutului și un conducător auto sau ambulanţier care a absolvit un curs de prim ajutor calificat.
Deltamed a mai furnizat ambulanțe neonatale pentru șapte județe, în cadrul unor proiecte derulate de Ministerul Sănătății. De asemenea, anul trecut, compania a exportat o ambulanță de acest tip în Bulgaria.
Ambulanțele neonatale, de maximă necesitate pentru sistemul românesc de sănătate:
- Rata mortalității infantile a coborât semnificativ în ultimii ani, după ce România a condus timp de decenii în clasamentul european referitor la acest indicator de sănătate ce reflectă modul în care o țară își tratează viitorul.
- Conform celor mai recente date ale Institului Național de Statistică (INS), din februarie 2022, rata mortalității infantile în România a fost de 5,6 la 1.000 de copii născuți vii, în 2020. În cifre absolute, aceasta înseamnă că 1.104 copii sub un an au decedat în 2020, în România, din diferite cauze. Cu toate acestea, țara noastră încă figurează printre statele cu mortalitate infantilă ridicată.
Deltamed, cel mai mare producător de ambulanțe din Europa de Est, este o companie de tehnologie ce oferă soluții integrate în cazul vehiculelor destinate intervențiilor speciale pentru salvarea de vieți, fie că este vorba despre ambulanțe, autospeciale pentru descarcerare sau pentru stingerea incendiilor.
Cu o experiență de 25 de ani în domeniu, Deltamed este o companie cu capital 100% românesc. Unitatea de producție a Deltamed este situată în localitatea Gilău județul Cluj, pe o suprafață cumulată de aproape 13.000 mp ce conține șapte hale de producție propriu-zisă, precum și departamentele de Cercetare & Proiectare și de Control al Calității și After Sales dedicate.