Demetrian, BCR: Refinanţare? 400.000 de clienţi au credite cu asigurări de viaţă, de şomaj şi de invaliditate

03 10. 2016
bcr_8007533456_98681000

Prima bancă comercială care a implementat prevederile Directivei 17 anunță că pe lângă măsurile de protecție oferite de legislația europeană, BCR oferă diferite soluții de consiliere și ajutor clienților care întâmpină probleme în rambursarea creditelor. Astfel, un număr de 200.000 de clienţi ai BCR au beneficiat, începând cu 2009, de refinanţări, restructurări sau ajustări de costuri. Iar volumul creditelor care au beneficiat de reduceri de costuri se ridică la 4,5 mld. lei, a arătat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR.

Doar în 2015 şi 2016, numărul clienţilor celei mai mari bănci din România care au beneficiat de astfel de soluţii a totalizat 90.000. Aceasta a precizat că speră ca numărul celor 400.000 de clienți ai băncii care au asigurări aferente creditelor va crește în viitor, iar însemnătatea acestui produs va fi mai bine înțeleasă în viitor. Demetrian a precizat că în baza asigurării de șomaj de exemplu, banca îți achită timp de șase luni rata creditului pentru a permite clientului să-și revină financiar.

Pe lângă principalele beneficii ale directive 17, Dana Demetrian a precizat că cele mai afectate de implementarea noii măsuri sunt dobânzile fixe. Scoaterea comisioanelor de rambursare anticipată și pentru cazul dobânzilor fixe de la creditele garantate va crea o presiune pe costurile băncilor comerciale în cazul în care procentul clienților care apelează la refinanțarea creditelor ar crește.

La ora actuală, per total sistem bancar, 25% din contractanții de credite apelează la refinanțare. Creșterea acestui procent ar putea crea probleme generate de neîncasarea comisioanelor de rambursare anticipată (care se întâmplă în cazul refinanțării unui împrumut) și costurile dobânzilor fixe pe care banca și le-a asumat din start. La ora actuală, 40% din creditele ipotecare ale BCR au dobândă fixă pe 5 sau 10 ani.