Demisie a premierului din Marea Britanie. Cel mai scurt mandat de prim-ministru din istoria Regatului Unit

20 10. 2022
Liz Truss

Într-o declaraţie dată în faţa biroului de la Downing Street 10, Truss a admis că nu poate onora promisiunile făcută când, în urma demisiei predecesorului ei, Boris Johnson, a candidat pentru conducerea Partidului Conservator britanic, pierzând recent încrederea propriei sale formaţiuni, scrie Agerpres.

Anunţarea unui program economic asumat de Liz Truss şi bazat pe reducerea fiscalităţii a bulversat pieţele, provocând o vânzare masivă de lire sterline şi obligaţiuni de stat britanice, de unde a rezultat prăbuşirea cursurilor monedei şi titlurilor respective, generând astfel tensiuni în interiorul Partidului Conservator, unde şefa guvernului s-a văzut tot mai contestată.

”Recunosc aşadar, dată fiind situaţia, că nu pot continua mandatul cu care am fost aleasă de Partidul Conservator”, a mai spus Truss, precizând că până săptămâna viitoare va fi definitivat procesul de alegere a viitorului lider conservator.

Până când acesta va fi desemnat în urma alegerilor interne din cadrul formaţiunii, Liz Truss va rămâne prim-ministru interimar.

Ea a fost învestită prim-ministru în urmă cu numai 45 de zile, în urma demisiei sale devenind premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

Ştirea se actualizează.