Demisie la Oltchim: Avocatul Cătălin Bulboacă a demisionat din CA

Avocatul Adrian-Cătălin Bulboacă, managing partner al firmei de avocatură Bulboacă şi Asociaţii, a demisionat miercuri din calitatea de administrator provizoriu al Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT), invocând motive personale, a anunţat joi conducerea combinatului chimic.
Economica.net - joi, 07 iun. 2012, 08:28
Demisie la Oltchim: Avocatul Cătălin Bulboacă a demisionat din CA

Bulboacă a fost numit în funcţie în luna martie.

Oltchim este una dintre cele opt companii din subordinea Ministerului Economiei monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, statul intenţionând să scoată la vânzare pachetul majoritar de acţiuni.

Oltchim se numără printre primele companii de stat care vor avea management privat.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE, care deţine 18,3% din acţiuni, şi fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, cu 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.

Acţiunile Oltchim se tranzacţionează joi la Bursa de Valori Bucureşti la preţul de 0,754 lei, în creştere cu 5,45%. Combinatul are o capitaliare de 245,4 milioane de lei (55 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...