Demisiile miniştrilor au ajuns la Cabinetul premierului. Grindeanu are 15 zile la dispoziţie pentru a le trimite lui Iohannis – surse

Demisiile tuturor miniştriilor Guvernului au ajuns la cabinetul premierului, urmând ca Sorin Grindeanu să ia act de aceste demisii, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale. El are 15 zile la dispoziţie pentru a le semna şi a le trimite la Administraţia Prezidenţială, pentru ca apoi să fie publicate în Monitorul Oficial.
Economica.net - J, 15 iun. 2017, 10:41
Demisiile miniştrilor au ajuns la Cabinetul premierului. Grindeanu are 15 zile la dispoziţie pentru a le trimite lui Iohannis - surse

Potrivit surselor citate, toate demisiile miniştriilor au fost despuse la cabinetul premierului în jurul prânzului.

Conform articolului 6 al Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, „demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţa public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a lua act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii”.

Toţi miniştrii Guvernului Grindeanu şi-au depus şi înregistrat demisiile, joi dimineaţă, la Secretariatul General al Guvernului (SGG), au afirmat surse politice.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi dimineaţă, că, din ce ştie, demisiile miniştrilor PSD şi ALDE au fost deja depuse la Secretariatul General al Guvernului, însă nu toţi membrii Cabinetului au făcut acest gest, aşa cum afirma, miercuri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a anunţat demisia pe Facebook, joi dimineaţă. „Exprimând deplina solidaritate cu membrii Guvernului, am depus demisia mea din demnitatea de Ministru al Justiţiei!, a anunţat Tudorel Toader. În această dimineaţă, cu aproximativ două ore şi jumătate înaintea acestui anunţ al demisiei, Tudorel Toader spunea că se află în continuare în funcţie şi îşi va îndeplini obligaţiile, însă va respecta deciziile politice şi juridice care decurg din retragerea sprijinului politic al Guvernului.

Miercuri seară, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD, premierul Sorin Grindeanu i-a îndemnat pe membrii Guvernului la „responsabilitate”, avertizând că demisiile miniştrilor intră în vigoare în momentul în care premierul le transmite Administraţiei Prezidenţiale, iar aceasta ia act.

„Îi îndemn pe miniştri la responsabilitate. Aceste demisii intră în vigoare în momentul în care premierul le transmite Administraţiei Prezidenţiale, iar aceasta ia act. Aceasta este procedura”, a spus Grindeanu.
viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE România extremelor: soare și drumuri uscate în sud, viscol și ninsoare în nord și la munte. Avertizare meteo și de la ANM
UPDATE România extremelor: soare și drumuri uscate în sud, viscol și ninsoare în nord și la munte. Avertizare meteo ...
În timp ce în zona de sud a României ziua de 30 decembrie 2025 a debutat cu soare, în nord sunt zone cu viscol care afectează inclusiv traficul rutier. ANM a emis o avertizare „cod galben”....
Schimbările climatice au crescut incidența fenomenelor meteo extreme. Milioane de oameni se află la limita capacităţii lor de adaptare
Schimbările climatice au crescut incidența fenomenelor meteo extreme. Milioane de oameni se află la limita capacităţii ...
Multe evenimente meteorologice extreme din ultimul an au fost mai probabile sau mai intense din cauza schimbărilor climatice, ...
Nouă amânare pentru centralele pe gaze de la Turceni și Ișalnița. A fost cerută de ofertanți, printre care e și un gigant din China care vine cu tehnologie japoneză
Nouă amânare pentru centralele pe gaze de la Turceni și Ișalnița. A fost cerută de ofertanți, printre care e și un ...
Termenele de depunere ale ofertelor pentru construirea celor două centrale elecctrice pe gaze în ciclu combinat din Oltenia, ...
Danemarca achiziționează avioane militare din SUA în ciuda tensiunilor cu privire la Groenlanda
Danemarca achiziționează avioane militare din SUA în ciuda tensiunilor cu privire la Groenlanda
Statele Unite ale Americii au anunţat luni că au aprobat vânzarea de avioane de vânătoare către Danemarca pentru suma ...