Democrații americanii au ajuns din nou să dețină o majoritate la limită în Senat, după demisia din partid a senatoarei Kyrsten Sinema

Senatoarea americană Kyrsten Sinema a demisionat din Partidul Democrat, lăsând astfel partidul preşedintelui Joe Biden cu o majoritate la limită în Senatul SUA, relatează vineri agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 dec. 2022, 17:15
Democrații americanii au ajuns din nou să dețină o majoritate la limită în Senat, după demisia din partid a senatoarei Kyrsten Sinema

Odată cu victoria obţinută marţi în statul Georgia, democraţii reuşiseră să-şi asigure majoritatea absolută de 51 din cele 100 mandate ale Senatului american. Acum, odată cu demisia lui Kyrsten Sinema, senatoare de Arizona, pentru a-şi trece actele normative democraţii ajung din nou să depindă de votul vicepreşedintei Kamala Harris, care se dublează.

Într-un mesaj pe Twitter în care şi-a motivat demisia, Sinema a sugerat că nu se simte confortabil în interiorul unui mare partid. ”De când am fost aleasă prima dată în Congres m-am alăturat numărului tot mai mare de cetăţeni ai Arizonei care resping politica de partide, aşadar îmi declar independenţa faţă de sistemul partidist eşuat al Washingtonului şi mă declar formal independentă”, a menţionat ea în acest mesaj.

Senatoare din 2019 şi cunoscută prin poziţiile independente şi adesea contrare celor susţinute de partidul ei în numeroase voturi cruciale în Senat pentru Partidul Democrat, Sinema a deviat spre poziţii mai conservatoare specifice mai degrabă Partidului Republican. Cu toate acestea, în mesajul său de vineri ea asigură că nu se va alătura republicanilor şi că îşi va desfăşura activitatea la fel ca până acum.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Enterprise Investors și BERD preiau o participație minoritară importantă la platforma de călătorii eTravel
Fondul Enterprise Investors și BERD preiau o participație minoritară importantă la platforma de călătorii eTravel
Enterprise Investors Fund IX, împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în calitate de co-investitor minoritar, au semnat un acord pentru achiziționarea unei......
Dezvoltatorul de proiecte de energie regenerabilă DRI, prezent și în România, anunță numirea lui Ivan Geliukh în funcția de Chief Executive Officer
Dezvoltatorul de proiecte de energie regenerabilă DRI, prezent și în România, anunță numirea lui Ivan Geliukh în funcția ...
DRI, subsidiara grupului ucrainean DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în Uniunea Europeană, a anunțat ...
Olaf Scholz se opune unei creșteri masive a bugetului Apărării, idee formulată de liderul verzilor Robert Habeck
Olaf Scholz se opune unei creșteri masive a bugetului Apărării, idee formulată de liderul verzilor Robert Habeck
Cancelarul social-democrat Olaf Scholz a criticat marţi o propunere de creştere a cheltuielilor de apărare de la 2% la ...
Dacia reduce cu 2.000 de euro prețul modelului Spring pe piața franceză
Dacia reduce cu 2.000 de euro prețul modelului Spring pe piața franceză
Marca românească Dacia, parte a grupului Renault, a redus prețul singurului său model electric, Spring, pe piața franceză ...