Fosta fabrică Aversa de la Obor, aproape demolată complet. Pe teren se pot construi turnuri de 27 de etaje
Familia Topolinski a anunțat în toamna anului trecut că câștigat definitiv în instanță procesul împotriva AAAS privind licitația pentru privatizarea Aversa. Firma companiei, Skylight Residence obținuse în luna mai a anului trecut autorizația de demolare a fostei fabrici, iar planurile de construcție sunt programate pentru acest an.
Pe terenul pe care se pot construi turnuri de 27 de etaje, în primă fază vor fi construite primele turnuri de apartamente și birouri din proiect, dar și o școală primară. Investiția depășește 100 de milioane de euro, a declarat atunci pentru Economica.net, Michael Topolinski.
În octombrie anul trecut, Skylight Residence a obținut o autorizație de construire a unui complex comercial pe terenul Aversa din zona Obor din Capitală.
Cum va arăta proiectul de pe terenul Aversa
Noul Obor
Radu Mihaiu, primarul sectorului 2, a anunțat în vara acestui an că vrea să regenereze zona Gării de Est cu investiții prin PNRR. Cu ajutorul Băncii Mondiale, care a elaborat un studiu urbanistic țintit pe Gara de Est, Mihaiu a prezentat care sunt planurile pentru zona Obor, Proiectul va intra luna viitoare în consultare publică, mai spune primarul, și care nevoie de PUZ și îmbunătățiri, care vor fi făcute împreună cu Banca Mondială.
Una dintre zonele puternic industrializate, a cărei faţă nu a fost schimbată în ultimii ani este Bucur-Obor. Aici, înainte de criză a fost finalizat proiectul rezidenţial Rose Garden, construit pe terenul fostei fabrici Suveica. Cel mai important proiect imobiliar finalizat în această zonă este Veranda Mall, construit pe terenul fabricii Prodplast, deţinută de familia Pogonaru, şi deschis în toamna lui 2016.
În ultimii ani, mai mulţi proprietari de terenuri din zonă au făcut demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie. Cele mai multe turnuri în plan sunt cele pentru apartamente, dar şi pentru birouri.
Foto: Andrada GHIRA | Economica.net