Demonstraţie la Haga pentru câinii comunitari din România

Marţi, 29 noiembrie, iubitorii de animale din Olanda, protestează în faţa Ambasadei României din Haga împotriva legii câinilor comunitari, denumită şi "legea eutanasierii", adoptată săptămâna trecută de Parlament.
cristina.dinu - mar, 29 nov. 2011, 11:42

Asociaţia pentru protecţia animalelor Vier Pfoten a lansat o petiţie internaţională adresată preşedintelui Traian Băsescu. În mai multe ţări, marţi, 29 noiembrie, vor fi organizate proteste în faţa ambasadelor României.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor au organizat şi la Bucureşti, luni, un flashmob pentru a-i cere preşedintelui Traian Băsescu „graţierea” câinilor comunitari.

„În opinia noastră, Legea 155 este o non-lege, deoarece nu poți lasă la latitudinea primăriilor, a consiliilor locale și a unor oameni care nu sunt de specialitate să ia decizii privind rezolvarea unei probleme tehnice. Ca și comparație, cum ar fi ca viitorul Cod Rutier să prevadă că o primărie decide pe ce culoare se trece la semafor sau pe ce parte se circulă? Surprinzător este și faptul că, în plină criză financiară, când Guvernul încearcă să reducă cheltuielile și să salveze economia națională, autoritățile române dau o lege prin care se obligă la cheltuieli uriașe, de milioane de euro, fără să știe de fapt care este dimensiunea acestor cheltuieli”, a declarat Ioana Dungler, director de proiecte al Vier Pfoten Internațional.

Ioana Dungler a precizat că legea a fost atacată la Curtea Constituțională, deoarece încalcă mai multe drepturi fundamentale ale cetățenilor prevăzute în Constituție.

Kuki Barbuceanu, director de programe al VIER PFOTEN România, a atras atenția că această lege a fost făcută de nespecialiști, persoane care nu cunosc nici cauzele problemei, nici realitatea din stradă, nici măsurile care ar rezolvă problemă și nici resursele necesare.

„Practic, această lege putea să aibă un singur articol care să zică: fiecare consiliu local poate să ia orice decizie dorește. E clar că toată lumea vrea să dispară câinii de pe stradă și noi suntem primii care ne dorim acest lucru. Însă nu poate populația să știe care este soluția în acest caz. De-asta există organizații internaționale, precum OMS, care a certificat că sterilizarea și returnarea câinilor blânzi este sigură soluție de dispariție a câinilor de pe stradă. Altfel nu vom vorbi decât despre o păcăleală, și a autorităților, și a populației, a?a cum se încearcă prin această lege”, a declarat Kuki Barbuceanu.

ONG-urile spun că din 2007, de când legea a stat „la sertar” în Cameră Deputaților, și până astăzi, parlamentarii s-au dovedit total neinteresați de argumentele specialiștilor.

„Nu a existat niciodată din partea autorităților un interes real în rezolvarea situației. Nu există niciun studiu tehnic, de fezabilitate, și nu se cunoaște nici măcar numărul estimativ al câinilor cu și fără stăpân din România. Această problemă e repusa pe tapet doar o data la patru ani, înainte de campaniile electorale”, a spus Delia Pirvu, coordonator GIA.

Camera Deputatilor a adoptat, marţea trecută, Legea privind câinii comunitari. Potrivit legii, câinii fără stăpân pot fi eutanasiaţi la decizia administraţiei locale, numai după consultarea cetăţenilor din localitatea respectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât va costa o cartelă cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât va costa o cartelă cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie urmând să crească de la 3 lei în prezent la 5 lei, iar abonamentul......
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...