Denis Barabas, Ryanair: „E mult mai simplu să vindem bilete către Bulgaria, decât către România”. Planurile Ryanair pentru piaţa românească

Compania aeriană Ryanair a transportat anul trecut 2,5 milioane de pasageri în şi dinspre România, mai mult decât operatorul naţional Tarom. Din total, doar 36% dintre pasagerii care vin la noi în ţară sunt străini, procent mai mic decât cel înregistrat în ţările din regiune, precum Bulgaria, Ungaria sau Cehia. 
Andrada Ghira - joi, 12 apr. 2018, 20:40
Denis Barabas, Ryanair:

Gigantul low-cost Ryanair a transportat anul trecut peste 2,5 milioane de pasageri în şi dintre România, mai mult chiar decât operatorul naţional Tarom, care a transportat 2,4 milioane de pasageri în 2017.

Din total, doar 36% dintre pasagerii care au venit în România sunt străini, faţă de alte ţări, precum Ungaria sau Cehia, unde peste 80% dintre pasagerii transportaţi sunt turişti străini, arată datele Ryanair prezentate ECONOMICA.NET. Chiar şi vecinii noştri bulgari atrag mai mulţi străini. 

Cei mai mulţi străini care au venit cu Ryanair în ţară sunt italieni (12%), britanici, germani şi greci, fiecare în proporţie de 3%, urmaţi de spanioli, în proporţie de 2%. 

„În cazul nostru, e mult mai simplu să vindem bilete către Bulgaria decât către România. Şi ca să dau un exemplu, am deschis baza la Burgas, unde avem o aeronavă care va opera 11 zboruri pe perioada verii. Deja gradul de ocupare este extrem de ridicat. Pentru anumite rute, avem un grad de ocupare de peste 80 şi 90%. Ne-am dori să avem măcar 50% străini care zboară către România, dar în momentul de faţă sunt 64% români”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Denis Barabas, sales and marketing executive pentru Europa Centrală şi de Est din cadrul Ryanair. 

Anul trecut, Bulgaria a fost vizitată de 8,9 milioane de turişti străini, în creştere cu 7,6% faţă de 2016. Şi nu doar turiştii străini aleg litoralul şi pârtiile vecinilor noştri, ci şi românii, care călătoresc cu maşinile. Din cei 8,9 milioane de străini, 1,14 milioane au fost români, plasându-se astfel pe locul doi, după greci. 

50% dintre pasagerii care aleg Bulgaria sunt străini. În cazul Ungariei şi Cehiei, procentul pasagerilor străini este şi mai mare. Spre exemplu, doar 17% din pasagerii Ryanair din Cehia sun cetăţeni, restul de 83% fiind străini. În Ungaria, acasă la Wizz Air, situaţia este similară. 80% dintre pasagerii transportaţi de Ryanair sunt străini. Cum îşi explică oficialul Ryanair uşurinţa de a vinde bilete de avion către vecinii noştri bulgari? 

„Există o colabroare foarte bună între autorităţile locale şi inclusiv agenţiile de turism din oraşe, cu aeroporturile, cu turoperatorii din străinatate, care în timp a dus la o creştere a imaginii Bulgariei în plan extern. Contribuţia turismului la PIB-ul Bulgariei este de aproximativ 13-15%, ceea ce vorbeşte de la sine că turismul este o parte foarte importantă a Bulgariei”, ne-a mai declarat Barabas. 

Acesta spune că şi investiţiile din ultimii ani au dus la îmbunătăţirea imaginii ţării. Iar un exemplu în acest sens ar fi reabilitarea aeroporturilor din Varna şi Burgas. Ryanair a deschis prima bază în Bulgaria la Sofia, în 2016, iar anul acesta pe cea din Burgas. 

„Arată exact ca orice alt aeroport din Europa. Sunt aeroporturi micuţe, dar foarte moderne, curate, îngrijite şi colorate, care dau o impresie foarte bună imediat ce ajungi„, mai povesteşte oficialul Ryanair. 

Operatorul nu are niciun parteneriat de colaborare cu autorităţile din Bulgaria pentru promovarea destinaţiilor spre care oferă zboruri, dar a existat unul încheiat cu autorităţile locale de la Oradea. Însă acest parteneriat nu a fost derulat pentru că au fost anulate zborurile de pe aeroportul din oraş. 

Patru noi rute din Bucureşti 

Anul acesta însă, numărul de pasageri pe care Ryanair îi va transporta în România va fi mai mic, asta după ce operatorul şi-a restrâns operaţiunile pe plan local şi a închis baza de la Timişoara, unde a mai păstrat doar zborul intern către Bucureşti. De asemenea, compania a renunţat şi la zborurile de pe aeroporturile din Oradea şi Craiova, care nu se mai regăsesc în orarul de iarnă. S-a extins însă pe piaţa din Ucraina şi va cumpăra şi 75% din noua companie a fostului pilot de formula 1, Niki Lauda. 

Pentru anul financiar care se va încheia la 31 martie 2019, compania estimează că va transporta 2,05 milioane de pasageri pe plan local, iar de la Bucureşti vor fi transportaţi 1,85 milioane de pasageri, în creştere cu 18% faţă de creşterea înregistrată în anul financiar anterior. 

Cu operaţiunile din provincie puse pe hold, gigantul low-cost se concentrează pe Bucureşti cu patri noi rute: Amman, Marsilia, rute incluse în programul de iarnă, şi Palermo şi Paphos, disponibile în programul de vară şi care vor fi prezente şi în orarul de iarnă. În plus, vor fi mărite frecveneţele pe rutele spre Atena, Londra Stansted, Milano Bergamo şi Timişoara. 

Ryanair va lua în calcul redeschiderea rutelor închise pe aeroporturile din provincie pe măsură ce va primi noi avioane. „Vom continua să primim avioane, şi cu siguranţă şi mediul economic, puterea de cumpărare, probabil şi dorinţa oamenilor de a călători se va schimba în următorii ani. Asta cu siguranţă ne face să regândim strategia şi poate să revenim pe anumite pieţe, să ne dezvoltăm mai mult”, mai spune Barabas. 

Cu ocazia lansării programului de iarnă, Ryanair a pus la bătaie bilete la preţul de 10 euro/segment pentru călătoriile efectuate în lunile aprilie şi mai. Oferta este valabilă până duminică, 15 aprilie, la miezul nopţii. 

Pregătiri pentru Brexit: clauză specială la vânzarea de bilete 

Brexit-ul a pus pe jar marile companii aeriene care leagă Europa continentală de Regatul Unit. Companiile aeriene au nevoie până cel târziu în octombrie 2018 de o perspectivă clară a modului în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta aviaţia, declara în toamna anului trecut Alexandre de Juniac, şeful Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). 

„Încă nu ştim ce se va întâmpla, totul e incert. Cel mai bun scenariu ar fi să avem un acord Open Skies semnat de Regatul Unit. Noi sperăm să se ajungă la un acord, milităm în continuare, discutăm cu toate companiile aeriene, dar după cum se poate observa însă durează şi nu ştim nimic. Multe companii aeriene ameninţă că nu vor mai opera zboruri, noi vindem deja bilete pentru perioada respectivă, dar vom avea şi o clauză care va menţiona faptul că zborurile vor fi operate doar dacă se ajunge la un acord de operare”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET Denis Barabas. 

Ryanair a încheiat anul financiar 1 aprilie 2017-31 martie 2018 cu 130 de milioane de pasageri transportaţi, cu 83 de baze, şi 213 de rute cu 430 de aeronave. Anul acesta, compania va primi 50 de noi avioane, iar în martie 2019 vor ajunge în flotă primele modele Boeing 737 MAX din comanda de 240 de aeronave, car vor fi livrate treptat, până în 2024.

Tariful mediu pentru un bilet de avion a fost anul trecut de 41 de euro, iar costurile de operare au scăzut cu 5%. Pentru acest an, costurile de operare sunt estimate să scadă cu 2%, deşi există posibilitatea ca o creştere a preţului petrolului să influenţeze acest indicator. În 2024, Ryanair vrea să transporte 200 de milioane de pasageri, cu o flotă de pete 600 de aeronave. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...