Dennis Selinas, viitorul CEO al Globalworth, este și președinte al Asociației Investitorilor de Real Estate din România (AREI)
Dennis Selinas se va concentra pe consolidarea acestui parteneriat cu autoritățile publice, astfel încât să contribuie la implementarea soluțiilor relevante ce vizează aspecte strategice și stringente pentru industrie, precum și pe promovarea agendei de advocacy a AREI, printre care deblocarea actualului blocaj administrativ urbanistic din București și conturarea unei strategii pentru dezvoltarea urbană a orașului pe viitor. De asemenea, el va reprezenta Asociația și companiile membre în relația cu toți actorii relevanți din sectorul public, privat și societatea civilă, pentru un dialog transparent și constructiv.
„În timpul mandatului meu, ne-am concentrat eforturile pe construirea unei percepții transparente și aprofundate asupra industriei imobiliare, subliniind impactul valoros pe care proiectele de dezvoltare ale membrilor noștri îl au asupra comunităților și promovând setul de valori și standarde împărtășite de toți membrii noștri. Astăzi, AREI este o comunitate considerabil mai puternică și mai relevantă și am mare încredere că Dennis Selinas va aduce o contribuție importantă în exercitarea mandatului său. Aștept cu nerăbdare să lucrez cu el”, spune Antoanela Comșa, președintele Grupului GranVia Romania, care a condus asociația în ultimii ani.
AREI reunește unii dintre cei mai importanți investitori imobiliari din România și acoperă întregul spectru al industriei, de la rezidențial, birouri la retail și logistică. Membrii AREI dezvoltă proiecte ample de investiții de miliarde de euro, care au impact major în comunități din toate marile orașe din România, precum București, Cluj-Napoca, Constanța, Brașov, Timișoara, Craiova, Sibiu și Oradea.