DENT ESTET: creştere cu 34% a cifrei de afaceri în 2019 şi cu 39% a numărului de cazuri complexe tratate în clincile grupului
DENT ESTET înregistrează în anul 2019 o creştere a cifrei de afaceri a clinicilor dentare pentru adulţi cu 43% faţă de nivelul anului 2018, iar serviciile oferite de laboratorul dentar digital ASPEN au generat afaceri cu peste 50% mai mari decât în 2018.
Ritmul accelerat de dezvoltare este susținut și de creșterea incidenței tratamentelor de reabilitare orală cu implant dentar și lucrări protetice premium (fațete și coroane dentare).
Concret, în 2019, numărul total al implanturilor dentare efectuate în cadrul clinicilor DENT ESTET a crescut cu 89% faţă de nivelul din anul 2018, susținut mai ales de soluțiile dentare de tip premium, Nobel Biocare și Straumann, al căror număr a crescut cu peste 200% faţă de nivelul anului 2018.
Numărul cazurilor complexe tratate în clinicile DENT ESTET în anul 2019, respectiv cele care implică pierderea timpurie a dinților, urmată de apariția unor resorbții osoase accentuate, a crescut cu 39% față de nivelul anului 2018, în toate clinicile DENT ESTET pentru adulți.
DENT ESTET 360 Safety – protocoale atent elaborate de protecție, sterilizare și dezinfecție
DENT ESTET 360Safety reprezintă un set complet de reguli și măsuri riguroase de control al infecțiilor în cabinetul dentar, pe care, în contextul pandemiei, compania l-a dezvoltat suplimentar, respectând reglementările legale în vigoare. Astfel, pacientul rămâne în siguranță la fiecare vizită în clinică, spun oficialii grupului.
În condițiile atipice ale primului semestru al anului 2020, conform unei evaluări interne, pacienții DENT ESTET nu prezintă rezerve cu privire la vizitele la stomatolog și își continuă tratamentele dentare amânate pe timpul pandemiei, adaugă oficialii grupului.
O măsură suplimentară de siguranță introdusă de DENT ESTET, cu sprijinul Medlife, o reprezintă testarea rapidă pentru determinarea anticorpilor de IgG pentru personalul medical, dar și testarea pacienților cu tratamente stomatologice complexe, cu cel puțin 48 de ore înainte de a fi realizată procedura, prin metoda moleculară RT-PCR, considerată standardul de aur pentru identificarea virusului SARS CoV2.
DENT ESTET prospectează în continuare piața de stomatologie în scopul extinderii grupului la nivel național.
Grupul DENT ESTET este cea mai complexă rețea de stomatologie din România și include 10 clinici, 3 centre integrate de radiologie digitală, primul și singurul departament ATI dintr-o clinică dentară din România, cu o echipă de 14 specialiști în anestezie, 4 studiouri foto Future Smile Design, 4 cabinete de psihologie și un program educațional de management medical. Suprafața totală a spațiilor depășește 3.600 metri pătrați. În 2019, DENT ESTET a lansat Masterplanul DE Implantologie Digitală oferind pacienților garanții extinse, prin acces la tehnologii high-tech integrate, printre care: echipamente laser revoluționare (Waterlase, Biolase), scannerul intra-oral 3Shape Trios Real Color, soft de ghidare digitală (3 Shape Implant Studio), centrifuga ORGF, Future Smile Studio – studio de diagnostic 3D, laborator dentar digital și laborator de radiologie digitală.
Din anul 2016, DENT ESTET face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră, care deține 60% din acțiunile companiei. 40% din companie este deținută în continuare de către fondatorul DENT ESTET, dr. Oana Taban, care se ocupă integral, împreună cu personalul dedicat, de managementul clinicilor.