Dentotal Protect şi-a mutat activitatea de logistică în 2.500 mp din Eli Park Chitila, dezvoltat de Element Industrial

Dentotal Protect, alături de investitorul său, fondul de investiții Abris Capital, a inaugurat un depozit de 2.500 mp în noul amplasament Eli Park Chitila, dezvoltat de Element Industrial. Compania a investit deja peste 400.000 de euro în logistică, urmând ca prin deschiderea noii locații capacitatea de livrare și distribuție a comenzilor să se tripleze în 3 luni de la punerea în funcțiune.
Economica.net - vin, 19 iun. 2020, 11:14
Dentotal Protect şi-a mutat activitatea de logistică în 2.500 mp din Eli Park Chitila, dezvoltat de Element Industrial

 „Pentru orice firmă de distribuție, o bună activitate logistică reprezintă o condiție esențială pentru a-și deservi cu succes clienții. Acesta este și motivul pentru care cel mai important proiect Dentotal – de după preluarea de către Abris Capital a companiei, în 2019 – îl reprezintă noul centru logistic pe care l-am inaugurat zilele acestea. Dacă înainte de pandemie centrul nostru logistic cuprindea o suprafață cumulată de 700 mp în trei locuri diferite, procesarea comenzilor fiind făcută în cea mai mare parte manual, noul centru logistic în care ne aflăm are nu doar o suprafață și o înălțime medie de trei ori mai mari, ci și sisteme noi și moderne de depozitare, manipulare și gestionare a stocurilor, un nou sistem informatic specializat (WMS), investiția totală în acestea fiind până în acest moment de peste 400 000 de euro”, spune Dumitru Matei, CEO Dentotal Protect.

Compania a anunțat că își urmărește mai departe planurile de creștere organică și prin achiziții, procesele de recrutare și selecție de personal fiind continuate și în perioada pandemiei, pentru a acoperi necesarul de personal.

„Piața de distribuție dentară, alături de întregul sector stomatologic, a fost printre cele mai afectate de criza COVID-19. Totuși, înainte de pandemie, această piață era una dintre cele mai dinamice și reziliente din economie, crescând cu 15-20% pe an, iar Dentotal creștea chiar mai repede decât piața. La o lună după încetarea stării de urgență, vedem piața revenind treptat la nivelul de dinainte și suntem optimiști în privința perspectivelor sale de dezvoltare. Au fost două luni mai dificile și pentru Dentotal, însă compania a fost bine pregătită să suporte eventuale șocuri și suntem mulțumiți să vedem că până acum a trecut cu bine de această  perioadă și că a folosit aceste două luni pentru a-și consolida operațiunile”  declară Mihai Zamfir, Manager de Investiții Abris Capital.

Dentotal Protect este liderul de piață în România în distribuția de produse stomatologice, având peste 12 000 clienți – clinici și laboratoare stomatologice din toata țara. Compania a fost înființată în 1994 de medicul stomatolog Anghel Dogariu și are în prezent peste 120 de angajați. În 2005, Dentotal Protect și-a construit propriul sediu în zona centrală a Capitalei, iar în 2019 a trecut la un nou capitol de dezvoltare, compania fiind achiziționată de fondul de investiții private Abris Capital Partners. 

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, despre situația lui Dragoș Anastasiu: E o problemă mare
Nicușor Dan, despre situația lui Dragoș Anastasiu: E o problemă mare
Preşedintele Nicuşor Dan, s-a referit, sâmbătă, la situaţia în care se află vicepremierul Dragoş Anastasiu punctând că aceasta este "o problemă mare", relatează Agerpres....
Impactul juridic al noilor măsuri fiscal-bugetare propuse de Parlament. Ce recomandări au avocații pentru companii
Impactul juridic al noilor măsuri fiscal-bugetare propuse de Parlament. Ce recomandări au avocații pentru companii
Noile măsuri fiscale propuse pentru 2025 evidențiază necesitatea revizuirii contractelor, optimizarea fiscală și asigurarea ...
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost amendați. Au fost dispuse și alte sancțiuni
173 de agenți economici de pe litoral au fost verificați de ANPC în perioada 21 – 25 iulie, dintre care 146 au fost ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunșat astăzi că, în perioada 21.07- 25.07.2025, comisarii ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din DN 73C, estimate la peste 100 de milioane de euro
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, „secțiunea 6”: Lucrările pentru modernizarea a peste 13 kilometri din ...
Lucrările pentru lotul 2 al legăturii A1 Sibiu - Pitești cu Râmnicu Vâlcea, cunoscută ca "secțiunea 6", sunt estimate ...