Departamentul de Justiţie din SUA investighează compania Autonomy, preluată de HP
HP a fost nevoită luna trecută să revizuiască în scădere activele cu 8,8 miliarde de dolari, după ce a descoperit că Autonomy a înregistrat incorect unele venituri.
Hewlett-Packard colaborează cu autorităţile americane în acest caz, în timp ce directorul general Meg Whitman încearcă să redreseze compania după mai mulţi ani de afaceri nerentabile, decizii strategice eronate şi conflicte la nivelul conducerii.
Compania a anunţat că oferă informaţii Biroului pentru fraude din Marea Britanie şi Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).
Fostul director general al Autonomy, Mike Lynch, care a părăsit Hewlett-Packard în luna mai şi respinge toate acuzaţiile companiei, a încheiat anul trecut un acord de 10,3 miliarde de dolari cu fostul şef al HP, Leo Apotheker, pentru vânzarea companiei pe care a înfiinţat-o.