Deponenţii Laiki ar putea pierde 80% din sumele de peste 100.000 de euro pe care le au în conturi

Deponenţii Cyprus Popular Bank (Laiki) ar putea pierde 80% din sumele pe care le au în conturi peste 100.000 de euro, nivel garantat de statul cipriot conform legislaţiei UE, în timp ce în cazul Bank of Cyprus pierderile vor fi de două ori mai mici, de circa 40%.
Economica.net - mie, 27 mart. 2013, 09:53
Deponenţii Laiki ar putea pierde 80% din sumele de peste 100.000 de euro pe care le au în conturi

Sumele rămase în depozitele de peste 100.000 de euro de la Laiki ar putea fi recuperate abia peste câţiva ani.

Şeful băncii centrale a Ciprului, Panicos Demetriades, a declarat că deponenţii Bank of Cyprus ar putea pierde până la 40% din depozite, scrie Wall Street Journal. Într-un interviu pentru un post TV, ministrul de Finanţe, Michael Sarris, a afirmat că deponenţii de la Laiki ar putea recupera doar o cincime din sumele care depăşesc 100.000 de euro şi ar putea fi nevoiţi să aştepte mai mulţi ani pentru a-şi primi banii.

Autorităţile vor numi un administrator special pentru a supraveghea închiderea Laiki şi fuziunea activelor solide cu Bank of Cyprus, a informat Demetriades. Planurile de a numi un administrator special l-au determinat pe preşedintele Bank of Cyprus să demisioneze marţi.

„Nu ne aflăm în postura de a furniza un procentaj exact în acest moment, dar este de circa 40%”, a spus şeful băncii centrale referitor la suma care va fi preluată din depozitele mai mari de 100.000 de euro de la Bank of Cyprus.

Potrivit estimărilor autorităţilor, pierderile vor afecta circa 19.000 de deponenţi de la Bank of Cyprus, care deţin împreună depozite negarantate de 8,1 miliarde de euro. Depozitele negarantate, de circa 3,2 miliarde de euro, de la Cyprus Popular Bank vor pierde cea mai mare parte a fondurilor.

„În mod realist, se va recupera foarte puţin. Suma restutită ar putea fi 20%. Cu siguranţă, pentru deponenţii cu peste 100.000 de euro ar putea fi o pierdere foarte mare”, a spus ministrul de Finanţe.

Restructurarea celor mai mari două bănci ale ţării va conduce probabil la dispariţia a mii de locuri de muncă şi pierderi consistente pentru deponenţii cu sume mari în băncile locale.

Băncile cipriote sunt închise de pe 15 martie şi urmează să reia activitatea joi. Autorităţile financiare fac eforturi „supraomeneşti” pentru a respecta termenul limită de a deschide băncile joi, a spus Demetriades.

Ca urmare a temerilor că deschiderea băncilor va duce la retrageri masive de fonduri, guvernul pregăteşte instituirea de măsuri de control al capitalului, pentru prima dată într-o ţară din zona euro.

Ministrul de Finanţe a promis că măsurile de control al capitalului, care vor include de la blocarea tranzacţiilor electronice la controlul pentru bani în aeroporturi, vor fi în vigoare doar o scurtă perioadă.

Cyprus Popular Bank (Laiki) deţine în România Marfin Bank România, iar Bank of Cyprus operează sub brand propriu.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română cumpără cu 2,5 milioane de lei uniforme noi pentru angajați
Poșta Română cumpără cu 2,5 milioane de lei uniforme noi pentru angajați
Poșta Română alocă 2,5 milioane de lei pentru achiziția unei noi serii de uniforme funcționale și personalizate pentru angajați, informează compania prin intermediul unui comunicat postat pe......
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, vocea și clipurile tale, noua monedă de schimb”
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, ...
În era aplicațiilor gratuite, moneda de schimb suntem noi înșine. O minimă lectură a termenilor devine un gest elementar ...
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Eficiența energetică scăzută a clădirilor este un factor-cheie al sărăciei energetice din România, iar gospodăriile ...
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane ...