Depozitarul Central a semnat acordul cadru pentru aderarea la platforma paneuropeană de decontare

Economica.net
08 05. 2012
bce_1_68274600

Acordul a fost semnat, marţi, de directorul general al Depozitarului Central, Adriana Tănăsoiu, şi de preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, la Frankfurt, în cadrul unei conferinţe organizată de BCE pentru semnarea acordului cu nouă depozitari centrali.

Depozitarul Central a intrat, astfel, în primul val de depozitari care va utiliza acest sistem, după ce Target2 Securities (T2S) va deveni operaţional, în iunie 2015. Totodată, Depozitarul Central este primul din Europa Centrală şi de Est care va utiliza platforma T2S.

Acordul cadru a fost semnat şi de opt depozitari centrali din Grecia, Germania, Spania, Luxembourg, Italia, Belgia şi Danemarca.

Prin intermediul Target2 Securities investitorii vor putea deconta printr-o singură platformă, în euro, pentru început, titlurile cumpărate pe bursă externă, iar costurile vor fi reduse cu până la 90%.
În prezent, tranzacţiile transfrontaliere sunt decontate prin intermediul mai multor platforme şi prin diferiţi intermediari, astfel că investitorii trebuie să suporte costuri mai mari. Prin intermediul T2S, costurile pentru tranzacţiile transfrontaliere ar urma să scadă semnificativ, deoarece va fi folosită doar o platformă de decontare.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că semnarea acordului pentru Target2 Securities este foarte importantă, mai ales în perioada actuală de criză.

„Este un semnal foarte puternic al determinării noastre de a avansa în integrarea pieţelor. Obiectivul T2S este să contribuie ca Europa să fie un loc mai bun pentru investiţii, prin crearea unei singure pieţe în serviciile de post-tranzacţionare. Va face pieţele financiare mai sigure şi mai eficiente şi va creşte transparenţa în post-tranzacţionare. Într-un final, investitorii vor beneficia de preţuri mai mici pentru tranzacţii transfrontaliere şi costuri de lichiditate. Emitenţii vor beneficia de fonduri diversificate de finanţare”, a afirmat el.

Totodată, Draghi a spus că piaţa unică a adus multe beneficii, care în timp însă au fost uitate „sau considerate ca şi cum ar fi cuvenite de la sine”.

„În astfel de timpuri de criză nu trebuie să permitem să dispară angajamentul nostru pentru cauza unei pieţe integrate. În timpuri dificile trebuie să ne amintim importanta cooperării şi coordonării. Noua structură de supraveghere a Europei a fost dezvoltată pentru că structura sistemului financiar din UE este foarte mult interconectat şi externalităţile care ies din el nu mai sunt limitate la nivel naţional”, a mai spus preşedintele BCE.

În cazul tranzacţiilor realizate pe piaţa locală de capital costurile nu vor scădea la fel, întrucât rulajele sunt reduse, însă preşedintele programului T2S, Jean-Michel Godeffroy, spunea săptămâna trecută, la Bucureşti, că şi pentru această situaţie coordonatorii programului vor să găsească o soluţie.

„Un lucru care trebuie discutat este de structura pieţei, pentru că în România avem o structură a tranzacţiilor în care multe transferuri au valori mici. În prezent taxăm aceste tranzacţii pe baza unei scheme de puncte şi dacă am putea identifica cu echipa T2S o soluţie pentru un preţ atractiv pentru tranzacţiile cu volume mici, cred că ar fi un mare pas înainte”, a declarat marţi, la Frankfurt, directorul general al Depozitarului Central, Adriana Tănăsoiu.

Ea consideră utilizarea Target2 Securities şi pe piaţa din România va atrage mai mulţi investitori străini pe bursa locală.

„T2S va permite emitenţilor să atragă mai mulţi investitori şi să le ofere titlurile lor mai uşor peste graniţe prin scăderea costurilor acestora (ale investitorilor -n.r.). Vom putea oferi un punct de acces în regiune, nu doar pentru decontare, ci şi pentru servicii de active şi, astfel, să le oferim posibilitatea de a reduce semnificativ costurile de back-office ale investitorilor. Folosind aceeaşi poartă de acces, clienţii noştri vor putea accesa titluri înregistrate în T2S, dar şi titluri din alte părţi ale lumii”, a mai spus Tănăsoiu.

Până în iunie 2014 sistemul actual al Depozitarului, RoClear, va trebui adaptat la platforma Target2 Securities, astfel încât Depozitarul să înceapă testele.

„Lucrăm la un studiu de fezabilitate pe care trebuie să îl finalizăm până la finalul lunii iunie şi să discutăm cu grupul nostru naţional de discuţii şi să analizăm posibilitatea aducerii leului în T2S (pentru plăţi în lei -n.r.), vom analiza costurile. Desigur, BNR va juca un rol important”, a mai spus directorul Depozitarului Central.

Conceptul de T2S a fost lansat de Eurosistem (reprezentat de Banca Centrala Europeana şi cele 17 bănci centrale din zona euro) în 2006. Target2 Securities este cel mai mare proiect dezvoltat de către Eurosistem de la adoptarea monedei euro şi va conduce la îmbunătăţirea infrastructurii post-tranzacţionare din Europa.