Depozitarul Central: Plăţile de dividende în numerar vor fi efectuate prin intermediul CEC Bank

Plăţile de dividende în numerar vor fi efectuate prin intermediul CEC Bank, începând cu data de 9 februarie 2015, se arată într-un comunicat al Depozitarului Central.
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 13:26
Depozitarul Central: Plăţile de dividende în numerar vor fi efectuate prin intermediul CEC Bank

Potrivit Depozitarului Central, plăţile de dividende în numerar vor fi realizate începând cu această dată exclusiv prin intermediul celor 1.066 de sucursale informatizate ale CEC Bank S.A. care asigură acestei instituţii de credit un grad înalt de reprezentativitate la nivelul fiecărui judeţ al României.

‘Serviciul naţional de distribuire a dividendelor prin intermediul Depozitarului Central a fost lansat ca o soluţie de simplificare şi eficientizare a acestui proces. Avem permanent în vedere dezvoltarea în continuare a acestui serviciu, oferit societăţilor emitente. În acest sens, au fost iniţiate demersuri pentru identificarea celor mai bune soluţii care să vină în întâmpinarea nevoilor emitenţilor şi acţionarilor, atât din punct de vedere financiar, cât şi al gradului de acoperire în teritoriu’, a declarat Silvia Buicănescu, director general al Depozitarului Central.

În vederea înlocuirii agentului de plată utilizat în prezent de către Depozitarul Central pentru plăţile de dividende în numerar, respectiv Poşta Română, cu noul agent de plată, respectiv instituţia de credit CEC Bank S.A., în perioada 27 ianuarie 2015 – 06 februarie 2015 distribuirea dividendelor va fi suspendată în scopul finalizării procesului de reconciliere a plăţilor efectuate prin intermediul Poştei Române.

Procesul de distribuire a dividendelor va fi reluat în data de 09.02.2015 prin intermediul sucursalelor CEC Bank S.A. Distribuirea dividendelor în numerar prin intermediul noului agent de plată nu implică modificări în ceea ce priveşte modalitatea utilizată în prezent pentru încasarea dividendelor de către acţionari şi nu determină cheltuieli suplimentare în sarcina societăţii emitente sau a acţionarilor.

Serviciul naţional de distribuire a dividendelor a fost lansat de către Depozitarul Central în martie 2010 pentru a simplifica distribuirea de dividende către investitori şi a răspunde la cerinţele emitenţilor. Serviciul se adresează atât emitenţilor listaţi pe pieţele reglementate şi celor tranzacţionaţi pe sistemele alternative de tranzacţionare, cât şi societăţilor care nu mai sunt prezente pe piaţa de capital, dar care sunt preocupate de asigurarea unui tratament corect şi egal al acţionarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...