Depozitarul Central va acorda începând de vineri sumele cuvenite cuponului nr. 1 pentru obligaţiunile Patria Bank
Emitentul va plăti obligatarilor sumele de bani aferente cuponului nr. 1, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dobânzii aferente fiecărei obligaţiuni este de 16,20547945 euro.
Obligatarii care beneficiază de sumele de bani sunt cei înregistraţi în registrul obligatarilor emitentului, la data de 28 februarie 2020.
Obligatarii îşi pot încasa sumele de bani aferente cuponului nr. 1 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S.
Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.