Depozitarul Central va distribui dividende pentru acţionarii Electrica şi Digi Communications, începând de luni

22 07. 2024
bani salariu Salariul minim

Astfel, până în data de 22 iulie 2027, vor fi distribuite dividende pentru acţionarii Societăţii Energetice Electrica, iar valoarea dividendului brut pe acţiune va fi de 0,1178 lei.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 31 mai 2024.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari, sau în numerar, la ghişeele bancare ale BRD Groupe Societe Generale din întreaga ţară.

Tot de luni, Depozitarul Central va distribui dividende pentru acţionarii Digi Communications, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 1,25 lei.

Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 4 iulie 2024.

Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează în perioada 22 iulie 2024 – 22 iulie 2029.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari, sau în numerar, la ghişeele bancare ale BRD Groupe Societe Generale S.A. din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.