Depozitarul Central va distribui dividende pentru SIF Oltenia
Emitentul va plăti acţionarilor dividendele aferente anului 2014, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central, scrie Agerpres.
‘Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 17.09.2015, după cum urmează: prin transfer bancar în contul participanţilor la sistemul RoClear; prin transfer bancar în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar la ghişeele bancare ale BCR S.A. din întreaga ţară, pentru acţionarii persoane fizice. Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se va efectua prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru’, se arată în comunicatul citat.
Acţionarii SIF Oltenia au aprobat, la Adunarea Generală din 29 aprilie, ca 73,38% din profitul net aferent anului 2014 (circa 69,62 milioane lei) să fie distribuit acţionarilor sub formă de dividende, valoarea dividendului brut urmând să fie de 0,12 lei/acţiune.
SIF Oltenia a încheiat anul 2014 cu un profit net de 94,876 milioane lei. Veniturile societăţii au totalizat 263,293 milioane lei, iar cheltuielile 150,125 milioane lei.