Depozitarul Central va distribui dividende pentru Stirom începând de marţi

Economica.net
08 11. 2016
sticle_6758497685403_21908300

Potrivit unui comunicat al Depozitarului Central, emitentul va distribui acţionarilor dividende din rezervele distribuibile ale societăţii, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central.

Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 2.11.2016, iar plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 8.11.2016.

Pentru acţionarii care sunt clienţi ai unui participant la sistemul RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar în contul participantului respectiv, iar în cazul acţionarilor care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face fie prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari, sau în numerar, la ghişeele bancare ale CEC Bank din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru.