Depozitele de gaze din Germania sunt umplute mai repede decât era planificat

29 08. 2022
gaze 678594865940

”Rezervoarele sunt umplute mai repede decât este specificat”, a spus Habeck, citat de revista Der Spiegel, adăugând că obiectivul guvernului de a atinge o capacitate de stocare de 85% până în octombrie ar putea fi atins până la începutul lunii septembrie, scrie News.ro.

Germania se află în faza a doua a unui plan de urgenţă în trei etape, formulat după o reducere a fluxurilor de gaze din Rusia, principalul său furnizor.

Doar 9,5% din consumul de gaze al Germaniei din august a venit din Rusia, a relatat Spiegel, citând date ale asociaţiei BDEW din industria energetică, scrie News.ro.

Anul trecut, gazele ruseşti au reprezentat aproximativ 55% din consumul total al ţării. Guvernul a vizat niveluri de stocare a gazelor de 75% până la 1 septembrie, dar nivelurile de stocare sunt deja la 82,2%, au arătat duminică datele din industrie ale grupului de operatori europeni GIE.

”Companiile vor putea apoi să retragă gaze din instalaţiile de stocare, aşa cum a fost planificat pentru iarnă, pentru a furniza şi industriei şi gospodăriilor”, a spus Habeck.

De asemenea, este aşteptat ca gazele naturale lichefiate (GNL) să vină în Germania prin Franţa, după ce cele două ţări au rezolvat problemele organizatorice şi tehnice pentru a uşura aprovizionarea, a scris Spiegel, citând un document al Ministerului Economiei, scrie News.ro.