Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,4%, în iulie

26 08. 2024
seif 675849320

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70,4% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 0,5% faţă de luna iunie 2024, până la 413,792 miliarde de lei. Comparativ cu luna iulie 2023, acestea s-au majorat cu 15,5% (9,6% în termeni reali), scrie Agerpres
.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,3% faţă de luna anterioară, până la 236,125 miliarde de lei şi cu 20,1% (13,9% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,6% (până la 177,667 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar raportat la luna iulie 2023 au înregistrat o creştere de 10,0% (4,3% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 29,6% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,2% faţă de luna iunie 2024, ajungând până la nivelul de 173,701 miliarde de lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna iulie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 1,1% (0,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,2% faţă de luna iunie 2024, până la 119,913 miliarde de lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2023, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,5% (-0,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 1,1% faţă de luna iunie 2024, până la 53,788 miliarde de lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu iulie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 2,4% (1,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).