Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în august, cu 0,7% faţă de luna anterioară

Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în luna august 2023, cu 0,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 533,59 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,7% (0,2 la sută în termeni reali), informează, luni, Banca Naţională a României.
AGERPRES - lun, 25 sept. 2023, 11:30
Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au crescut, în august, cu 0,7% faţă de luna anterioară

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 68% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 1,3% faţă de luna iulie 2023, până la 362,68 miliarde de lei. Comparativ cu luna august 2022, acestea s-au majorat cu 17,4% (7,3% în termeni reali), scrie Agerpres.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,9% faţă de luna anterioară, până la 198,38 miliarde de lei şi cu 24,8% (14% în termeni reali) în raport cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Potrivit BNR, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 1,7% (până la 164,29 miliarde de lei) faţă de luna precedentă, iar comparativ cu luna august 2022, au înregistrat o creştere de 9,5% (0,1% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,5% faţă de luna iulie 2023, ajungând până la nivelul de 170,906 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,6%, până la 34,58 miliarde de euro). Comparativ cu luna august 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 3,8% (-5,4%, în cazul exprimării indicatorului în euro), precizează banca centrală în comunicatul transmis AGERPRES.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,1% faţă de luna iulie 2023, până la 119,12 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%, până la 24,109 miliarde de euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,3% (-5,8%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,4% faţă de luna iulie 2023, până la 51,77 miliarde de lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 1,5%, până la 10,47 miliarde de euro). Comparativ cu august 2022, indicatorul exprimat în lei a scăzut cu 2,6% (- 4,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cel mai lung parc în București. Unde se face, cât costă și când începe construcția
FOTO Cel mai lung parc în București. Unde se face, cât costă și când începe construcția
Un nou parc se va construi în București. Este vorba de realizarea lucrărilor pentru cea de-a treia fază a parcului Liniei, o investiție realizată de Primăria Sectorului 6. ...
Profesorii anunță proteste împotriva măsurilor Guvernului. Când vor avea loc
Profesorii anunță proteste împotriva măsurilor Guvernului. Când vor avea loc
Timp de 4 zile, profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul, dar și sediile partidelor aflate la guvernare. Potrivit informațiilor ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,4 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,4 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,4 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 0,36%, în această săptămână, ...
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment de răscruce”
Avertisment de la cea mai veche instituţie financiară internaţională: Economia mondială se află într-un „moment ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), cea mai veche instituţie financiară internaţională şi contraparte pentru ...